Războiul gunoiului, în sectorul 3. Primarul susţine că ROSAL răstoarnă pubelele în stradă

×
Codul embed a fost copiat

Gunoaiele au pus stăpânire pe mare parte din centrul Bucureştiului. Deşeurile sunt abandonate pe trotuare de mai bine de o săptămână, iar autorităţile locale nu mai prididesc să le ridice.

S-a ajuns în această situaţie după ce primăria sectorului 3 a rupt contractul cu firma de salubritate - doar că deocamdată, nu are suficienţi oameni ca să adune toată mizeria. În centrul capitalei, pe bulevardul Burebista, la numai câţiva metri de bulevardele Unirii şi Decebal, o zonă plină de restaurante şi terase de lux, dar şi o zonă plină de gunoaie printre maşini de zeci de mii de euro. Din păcate, aceste gunoaie au început să miroasă inabil pentru că temperatura a ajuns la 30 de grade.

Nu este singura zonă năpădită de gunoaie. Şi în spatele blocurilor de pe bulevardul Unirii este la fel de rău.

Primarul sectorului 3 susţine că a rupt contractul cu firma de salubritate semnat în 1999 după ce acesta a fost reziliat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi pentru că era nemulţumit de felul în care cei de la ROSAL se ocupau de curăţenie.

Potrivit acordului semnat între cele două părţi, de pe 5 septembrie, cei de la ROSAL şi angajaţii primăriei trebuiau să strângă gunoaiele în paralel. Din 14 septembrie, primăria rămânea de una singură. Tot de atunci ar fi început şi problemele, iar resturile au împânzit sectorul.

Citește și
manila, carne reciclata, gunoi, filipine, pagpag,
Carne culeasă de la groapa de gunoi, regătită și vândută săracilor. Reportaj tulburător

Autorităţile acuză ROSAL că nu şi-a făcut partea de curăţenie şi a lăsat în urma sute de tone de gunoaie. Recunosc totuşi că au angajat doar jumătate din personalul necesar la direcţia de salubritate.

Robert Negoiţă, primarul sectorului 3: "Au răsturnat gunoiul în stradă cu pretextul că vor să-şi ia pubelele. Până la 1 octombrie să intrăm în zona rezonabilă şi de confort. Adică să nu mai avem gunoi pe străzi."

Reprezentanţii ROSAL se apăra. Radu Simţion, avocat ROSAL: "sunt nişte minciuni sfruntate, există nişte frecvenţe de lucru, ele au fost respectate întru totul."

Potrivit ROSAL, a existat un singur caz în care un angajat a răsturnat pubelele cu precizarea ca respectivul a fost sancţionat. Sectorul 3, produce zilnic 500 - 600 tone de resturi. Primăria a reuşit să ridice luni doar 350 de tone.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
„Let`s Do It, Romania!”: Peste 338 000 de voluntari au participat la Ziua de Curățenie Națională de pe 15 septembrie
„Let`s Do It, Romania!”: Peste 338 000 de voluntari au participat la Ziua de Curățenie Națională de pe 15 septembrie

15 septembrie a fost Zi de Curățenie Națională în România. Românii şi-au pus mănuşile, au luat saci şi au participat la “Let`s Do It, România!”, cea mai mare mobilizare de voluntari din ţară, cu scopul de a strânge deşeurile din arealele naturale.

Carne culeasă de la groapa de gunoi, regătită și vândută săracilor. Reportaj tulburător
Carne culeasă de la groapa de gunoi, regătită și vândută săracilor. Reportaj tulburător

Sărăcia este atât de mare în Manila, Filipine, încât cei defavorizați plătesc pentru a consuma carne de la gunoi.

Viceprimar, aruncat într-un tomberon de gunoi de protestatarii nervoși. VIDEO
Viceprimar, aruncat într-un tomberon de gunoi de protestatarii nervoși. VIDEO

Viceprimarul ucrainean, Andrei Rudenko, a fost aruncat într-un tomberon de gunoi de protestatarii furioși că nu li s-a dat voie să participle la o ședință, la primărie. Incidentul s-a petrecut, miercuri, la Harkov.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați
Interceptări în scandalul șpăgilor de la ISCTR Timișoara. Transportatorii plăteau „abonamente” ca să nu fie controlați

Zece persoane au fost reținute pentru fapte de corupție, descoperite de anchetatori la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara.  

LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE TEXT | Italia - România: tricolorii mici debutează la EURO U21. Duelul din Trnava se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum contra selecționatei similare a Italiei, la Campionatul European din Slovacia. Meciul din Trnava este transmis în direct pe PRO TV și pe VOYO.