Protest în Brăila. Micii baschetbaliști au cerut autorităților să fie lăsați să se antreneze în sălile de sport ale școlilor

×
Codul embed a fost copiat

Manifestație inedită, cu mingi de baschet, la Brăila.

Peste o sută de juniori de la un club sportiv din oraș și-au manifestat, luni, nemulțumirea față de autoritățile care îi lasă să se antreneze pe asfalt, la peste 40 de grade Celsius, sau în săli destinate altor sporturi.

Reprezentanții echipei spun că legea le permite să închirieze sala unui liceu. Dar Primăria le-ar pune bețe-n roate, pe motiv că legislația ar fi necorelată.

Reprezentanții clubului au numit evenimentul "Acțiune de promovare a baschetului în rândul copiilor", pentru a nu-l denumi protest. În realitate, cei 300 de copiii înmatriculați sunt nemulțumiți că nu au unde să se antreneze.

Zeci de mingi de baschet au făcut un zgomot asurzitor chiar în fața sălii unde urma să se desfășoare ședința Consiliului Local Brăila. Juniorii au explicat că, pe timpul verii, s-au mai descurcat, dar la iarnă nu vor mai avea unde să se antreneze.

Citește și
politie
Un bărbat a fost bătut și lovit cu un briceag de doi indivizi, pe stradă, în Brăila. Nu se știe de la ce a pornit altercația

Baschetbalist: "Pe ciment, pe 40 de grade, nu sunt condiții pentru antrenament și ne dorim să obținem cât mai repede aceste săli de sport".

Mircea Totolici, președintele clubului de baschet: "În urma unei analize a Curții de Conturi, s-a demonstrat că este oportună punerea la dispoziție – cu plată sau gratuit – a sălilor de sport din toată România. Precizez faptul că suntem singurul oraș din România care nu punem la dispoziție sălile de sport în afara orarului școlar, pentru a face mișcare și sport".

Autoritățile locale din toată țara au tranșat această problemă oferind cluburilor sălile unităților de învățământ, dar în afara programului școlar. La Brăila, însă, există o problemă legislativă.

Ion Drăgan, secretarul Consiliului Local Brăila: "Este vorba de o necorelare pentru că legea educației naționale vorbește, la această oră, despre imposibilitatea schimbării destinației bazei materiale. Pe de altă parte, tot legiuitorul vine și spune că pot fi utilizate pentru cluburi sportive și așa mai departe, în condițiile unui regulament aprobat de unitatea de învățământ".

Marian Dargomir, primarul municipiului Braila: "Pot, dacă doresc, să închirieze sălile de sport. Primăria municipiului Brăila nu va interveni în acest proces".

Reprezentanții clubului de baschet spun că, în realitate, niciun liceu nu vrea să le închirieze sala, atâta timp cât există o opoziție din partea primăriei, instituție care istrează școlile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Podul peste Dunăre de la Brăila ar putea fi iluminat. Ce propuneri are Ministerul Transporturilor
Podul peste Dunăre de la Brăila ar putea fi iluminat. Ce propuneri are Ministerul Transporturilor

Podul peste Dunăre de la Brăila, inaugurat recent, ar putea fi iluminat în culorile tricolorului. Ministerul Transporturilor are trei propuneri pentru cel de-al treilea pod suspendat ca mărime din Europa.

Un bărbat a fost bătut și lovit cu un briceag de doi indivizi, pe stradă, în Brăila. Nu se știe de la ce a pornit altercația
Un bărbat a fost bătut și lovit cu un briceag de doi indivizi, pe stradă, în Brăila. Nu se știe de la ce a pornit altercația

Episod șocant în județul Brăila, în localitatea Movila Miresii. Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost grav rănit, după ce doi indivizi l-au bătut pe stradă, ziua, în amiaza mare.  

Primul accident pe ”Golden Gate” de Brăila. Șofer care poza priveliștea, lovit de alt ”fotograf” la volan
Primul accident pe ”Golden Gate” de Brăila. Șofer care poza priveliștea, lovit de alt ”fotograf” la volan

Primul accident pe podul de la Brăila s-a produs din cauză că un șofer, uimit de construcție, a vrut să imortalizeze momentul traversării și să le arate și altora panorama.  

O mașină de poliție, cu girofar și sirenă pornite, a produs un accident, în Brăila. De ce i s-a reținut polițistului permisul
O mașină de poliție, cu girofar și sirenă pornite, a produs un accident, în Brăila. De ce i s-a reținut polițistului permisul

O mașină de poliție în misiune a intrat pe roșu într-o intersecție din Brăila și a lovit un alt autoturism, pe care l-a proiectat în altul, parcat.

Un tânăr de 19 ani din Brăila, sportiv de performanţă, a fost găsit spânzurat
Un tânăr de 19 ani din Brăila, sportiv de performanţă, a fost găsit spânzurat

Un tânăr de 19 ani din localitatea brăileană Oprişeneşti, sportiv de performanţă la culturism, a fost găsit spânzurat în curtea locuinţei sale, în acest caz luându-se în calcul varianta unei sinucideri.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.