Președintele Nicușor Dan avertizează asupra deficitului bugetar: „Nu este sustenabil”

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că „România are un deficit care nu este sustenabil” și a garantat seriozitate pentru români și mediul financiar.
„Ceea ce vreau să le transmit și românilor și mai ales mediului financiar este că suntem serioși. Adică suntem conștienți de faptul că România are un deficit care nu este sustenabil în acest moment și că suntem serioși atât în reducerea deficitului, cât și în relația cu Comisia Europeană și în relația cu mediul financiar, cu investitorii”, a spus șeful statului, în prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului, susținută la Palatul Cotroceni.
El a amintit că săptămâna trecută a fost constituit un grup de lucru care să analizeze deficitul, iar o primă schiță de propuneri va fi înaintată joi, urmând discuția politică.
Despre TVA
Întrebat dacă ar susține sancțiuni mai dure pentru cei care nu plătesc TVA, președintele României a spus: „Chestiunea este că România a promis de mult timp că va face progrese în colectarea TVA și a făcut anumite progrese, problema a fost că cheltuielile au crescut mult mai mult decât am reușit noi să avem venituri raportate la PIB. Discuția este acum în a convinge Comisia și piața financiară: Care sunt acele măsuri cuantificabile cu efect direct asupra bugetului și colectarea TVA nu este una din ele. Nu există nimic care să poată fi măsurat în această promisiune. E în sarcina viitorului guvern să facă asta din a doua jumătate a anului”.