Polițist de la Clubul Dinamo, cercetat pentru trafic de influență. A primit 15.000 de euro pentru a interveni într-un dosar

×
Codul embed a fost copiat

Un polițist din București, angajat la departamentul istrativ al clubului Dinamo din Capitală, este acuzat de procurorii DNA de trafic de influență.

Polițistul care se lăuda pe pagina sa de Facebook că are acces la persoane importante din lumea fotbalului românesc, apropiați ai clubului Dinamo, postând fotografii cu aceștia, se lăuda se pare că are acces și la procurori.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de Florian Mihai Dima, încadrat la serviciul istrativ al Clubului Sportiv Dinamo, de unde încasează, conform declaraţiei de avere de pe site-ul ANI, un salariu anual de 76.000 lei, relatează Agerpres.

Ce pedeapsă a primit agentul

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, în urmă cu doi ani, i-ar fi promis unui patron de vulcanizare, prins circulând fără permis, că poate să-l convingă pe procurorul care îl cerceta, să nu îi anuleze permisul de conducere. În schimb a primit în mai multe tranșe echivalentul a 15.000 de euro.

Totul a ieșit la iveală după ce șoferul respectiv a fost trimis în judecată, iar procurorii DNA l-au luat la întrebări pe agentul de poliție. Acesta a recunoscut tot și a acceptat inclusiv pedeapsa propusă de procurori: 3 ani de închisoare cu suspendare și interzicerea dreptului de a fi polițist. De asemenea, a fost de acord să muncească 120 de zile în folosul comunitatii.

Citește și
politist
Poliţist rănit în timpul patrulării, după ce arma unui alt poliţist s-ar fi descărcat accidental, în Bistrița
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Urmărire ca-n filme în Florida. O șalupă „fantomă” care mergea cu viteză, oprită de un polițist curajos
Urmărire ca-n filme în Florida. O șalupă „fantomă” care mergea cu viteză, oprită de un polițist curajos

Un echipaj de poliție, din statul american Florida, a avut parte de o misiune ca în filme, pe când încerca să oprească o ambarcațiune rămasă fără pilot.

Poliţist rănit în timpul patrulării, după ce arma unui alt poliţist s-ar fi descărcat accidental, în Bistrița
Poliţist rănit în timpul patrulării, după ce arma unui alt poliţist s-ar fi descărcat accidental, în Bistrița

Un poliţist de 26 de ani a fost rănit, marţi, în timpul unei misiuni de patrulare în zona Gării din municipiul Bistriţa, primele date arătând că arma unui alt poliţist, de la Transporturi, s-a descărcat accidental.

Un traficant a încercat să vândă droguri de 70.000 de lei unui polițist, în Timiș. Ofițerul era sub acoperire
Un traficant a încercat să vândă droguri de 70.000 de lei unui polițist, în Timiș. Ofițerul era sub acoperire

Un bărbat a fost arestat pentru 30 de zile după ce a încercat să vândă droguri de mare risc în valoare de 70.000 de lei unui ofițer sub acoperire, în județul Timiș. O dronă a înregistrat întreaga operațiune.

Recomandări
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Conflictul Israel-Iran escaladează. Iran a atacat cu peste 100 de rachete balistice, explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Situația se agravează de la o oră la alta în Orientul Mijlociu. Armata iraniană a lansat cinci valuri de atacuri, cu peste 100 de rachete balistice, către Israel.

Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni
Ilie Bolojan: PNRR, în pericol. Anumite ținte nu mai pot fi atinse și riscăm să pierdem bani europeni

În timp ce negocierile pentru un nou Executiv se prelungesc, Ilie Bolojan a declarat că orice Guvern va veni și indiferent de premierul care îl va conduce, vor urma măsuri dure, dar necesare.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.