Pîrvulescu, despre ipoteza trimiterii de trupe occidentale în Ucraina: „N-a fost o scăpare a lui Macron. A făcut-o special”

×
Codul embed a fost copiat

Ipoteza trimiterii de trupe occidentale în Ucraina le dă fiori reci tuturor europenilor care încă speră că războiul nu se va extinde. Punerea în practică pare totuși foarte îndepărtată, cred analiștii.

Aceștia sunt de părere ca totul este, de fapt, o nouă încercare de descurajare a Rusiei.

După doi ani de război și în contextul în care Rusia a reluat inițiativa pe front, apare în premieră pe masa aliaților europeni ai Ucrainei această nouă ipoteză de lucru. O ipoteză exprimată ambiguu de președintele Franței Emmanuel Macron, în condițiile în care NATO a exclus în permanență implicarea trupelor sale în acest conflict. O astfel de implicare ar putea duce, în final, la declanșarea unui război direct cu Rusia.

General (r) Mircea Mîndrescu: „Dacă se discută înseamnă că nu mai e în afara terenului, ca să zic așa, este acceptată discuția, dezbaterea, dar o măsură concretă va fi luată în funcție de împrejurările, de modalitatea în care va arăta situația strategică. Esența acestui concept de descurajare este amenințarea: dacă nu te liniștești, eu voi face ceva mai mult și te va durea foarte tare, în cuvinte foarte, foarte simple”.

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Deși la dezbaterile de la Paris a participat și președintele Klaus Iohannis, comunicatul oficial al istrației Prezidențiale nu menționează nimic despre subiectul trimiterii de trupe în Ucraina.

Anunțul președintelui Franței este însă suficient pentru a anticipa o posibilă dezvoltare periculoasă a conflictului de la granițele noastre.

„Nu a fost o scăpare a lui Macron”

Corespondentul Știrilor PRO TV Cosmin Stan a stat de vorbă cu politologul Cristian Pîrvulescu despre acest subiect.

Avem motive să ne temem de această declarație?

Cristian Pîrvulescu: „Nu. Nu a existat consens, a spus-o foarte clar Macron și se pare că discuția a fost mai degrabă una marginală. Dar, așa cum au spus experții militari, este un mesaj care se transmite Moscovei: ar putea ca acest lucru să se întâmple. La Paris deja toată opoziția de dreapta și de stânga îl critică pe Macron. Cancelarul german, prim-ministrul suedez au declarat că nu trimit trupe. În egală măsură, președintele ceh și prim-ministrul polonez. Deci nu se pune problema”.

Dar este totuși un nou pas spre o posibilă escaladare, nu? Pentru că până acum nu s-a adus în discuție așa ceva.

Cristian Pîrvulescu: „N-a fost o scăpare a președintelui Macron. A făcut-o special, în condițiile în care americanii nu găsesc soluții pentru trimiterea sprijinului militar promis și este mai degrabă o amenințare, o strategie pentru a răspunde atacurilor rusești. Rusia a înțeles foarte bine semnalul pentru că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Peskov, spune: există riscul unui război. Dar acest lucru nu înseamnă că va exista un război, ci că la nivelul declarațiilor am atins o nouă etapă”.

Și care ar fi consecințele de aici înainte?

Cristian Pîrvulescu: „Se va discuta ceva mai serios despre posibilitatea trimiterii de trupe. Consecințele ar putea să privească și politica internă românească pentru că în ceea ce privește acordul bilateral cu Ucraina, deja AUR a vorbit despre posibilitatea trimiterii de trupe, iar acum ipoteza lansată de Macron nu face decât să le dea și mai mult avânt”.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.