Peste 60% dintre români au fost victime ale tentativelor de fraudă online. Cea mai recentă schemă a făcut deja mii de victime
Metodele de fraudă online evoluează rapid odată cu dezvoltarea tehnologiei, iar inteligenţa artificială le face tot mai greu de identificat.
Cea mai recentă schemă care circulă acum pe internet pretinde că vine din partea unei firme de avocatură, și a făcut deja mii de victime.
Potrivit unui studiu recent, peste 60% dintre români au fost victime ale tentativelor de fraudă online cel puțin o dată.
Atacatorii trimit un e-mail, chipurile din partea unei firme de avocatură, cu subiectul „avertisment de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală”.
În corpul mesajului se găseşte un link scurt care conţine un tip de virus informatic. Odată pătruns în calculatorul său telefonul unei persoane poate fura automat datele de conectare salvate cum ar fi parolele sau codurile de acces. Cu aceste date, infractorii pot intra în conturile de e-mail, aplicații bancare sau rețele sociale fără să mai fie întrebaţi de parolă sau cod de confirmare.
Pentru că metodele de fraudă se înmulţesc, Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică trimite săptămânal o alertă. Inteligenţa artificială îi ajută pe atacatori să devină cât mai credibili.
Alexa Joseph - expert securitate cibernetică DNSC: ”Siteurile devin convingătoare şi pentru că folosesc nişte tehnici cum ar fi, FOMO, Fear of missing ouţ, ne fac să credem că ratăm o super oportunitate, oferta, exista partea asta de authority effect , efectul de autoritate, unde vedem că impersoneaza diferite insitutii, inclusiv noi am păţit treaba asta”.
Darius Ţică - expert securitat cibernetică DNSC: ”De cele mai multe ori, componenta pe care noi o vedem recurenta este neatenţia utilizatorului. Există câteva instrumente de bază, care pot fi folosite şi făcute de orice atacator, vorbim de falsificarea unor siteuri web de scenarii folosite la telefon sau prin mesaje, pe care pot să le combine în foarte multe moduri diferite pentru a lansa un atac.
Potrivit unui studiu făcut de Reveal Marketing Research 60% dintre români au fost victima unei tentative de fraudă online şi aproximativ 40% au fost expuşi de mai multe ori.
Băiat: ”Cel mai popular mesaj în ultimul timp, cred că a fost cev cu poșta, în care zicea că trebuie să primeşti un colet şi să mai achiţi o sumă de bani, după trebuia să introduci datele de pe card şi îţi lua toţi banii. Și cea cu şcoala de balet, unde trebuia să votezi o fetiţă. Acolo chiar am picat în plasă”.
Tentativele de fraudă au crescut şi la nivel global. În întreaga lume, 3,4 miliarde de e mailuri de phishing sunt trimise zilnic.