Pasajul Unirii din București va fi închis până pe 12 septembrie

politist
Facebook/ ProLex Politia Locala Barlad

Circulaţia rutieră a fost restricţionată, începând de luni, ora 23.00, în zona Piaţa Universităţii şi Pasajul Unirii.

Măsura se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a reţelei de distribuţie a gazelor naturale pe Bulevardul I.C. Brătianu, segmentul cuprins între Piaţa Universităţii şi Strada Bărăţiei.

Potrivit Brigăzii Rutiere, vor fi instituite etapizat următoarele restricţii de circulaţie:

- Bulevardul I. C. Brătianu, pe sensul de mers dinspre Strada Ion Ghica către Pasajul Unirii, benzile I şi II de circulaţie;

- accesul în Pasajul Unirii, pe sensul de mers dinspre Piaţa Universităţii către Bulevardul Dimitrie Cantemir şi subtraversarea succesivă a benzilor pe Bulevardul I. C. Brătianu.

Citește și
Myles
Un tânăr de 20 de ani a murit cu câteva ore înainte de nuntă. Gestul făcut de mireasă după ce a primit vestea tragică

Se va asigura circulaţia protejată a pietonilor pe trotuar, precum şi traversarea pe la trecerile pentru pietoni existente în zonă, în condiţii de vizibilitate, cu adaptarea corespunzătoare a semnalizării, arată sursa citată.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Șofer urmărit de poliție pe motiv că avea un pistol, mort într-un accident. Arma s-a dovedit a fi o brichetă
Șofer urmărit de poliție pe motiv că avea un pistol, mort într-un accident. Arma s-a dovedit a fi o brichetă

Un şofer a decedat, în noaptea de luni spre marţi, într-un accident produs în municipiul Râmnicu Vâlcea, după ce a fost urmărit în trafic de poliţişti, în urma unui apel la 112 care anunţa că acesta are un pistol asupra sa.

Un tânăr de 20 de ani a murit cu câteva ore înainte de nuntă. Gestul făcut de mireasă după ce a primit vestea tragică
Un tânăr de 20 de ani a murit cu câteva ore înainte de nuntă. Gestul făcut de mireasă după ce a primit vestea tragică

Un tânăr de 20 de ani a murit într-un accident de circulație, în Irlanda, cu câteva ore înainte să se căsătorească, relatează The Sun.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.