Un bărbat din Oradea ținea o tânără din Ucraina captivă în mașină. O punea să se prostitueze și să cerșească

×
Codul embed a fost copiat

O tânără din Ucraina, cu handicap psihic, a fost ademenită în Oradea de un individ care a obligat-o apoi să se prostitueze şi să cerşească.

În tot acest timp, victima era ţinută captivă într-o mașină. Ea a fost salvată după ce mama ei a alertat Poliţia. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Individul de 30 de ani şi-a racolat victima anul trecut, din Ucraina. I-a promis că o va ajuta şi că va avea o viaţa bună în Oradea, aşa că femeia a venit.

Doar că în ţară, bărbatul a profitat de handicapul ei psihic şi a transformat-o într-o sursă de bani.

Potrivit anchetatorilor, individul o ţinea într-o permanentă stare de teroare, prin bătăi şi presiuni psihice. O obliga să se prostitueze şi să cerşească, în caz contrar, nu ar fi primit mâncare. În tot acest timp, era ținută într-un autoturism.

Citește și
cristina neagu
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Îngrijorată că nu mai dă de fiica ei, mama femeii a alertat autorităţile de la noi. Procurorii DIICOT au descins în locuinţa agresorului, dar şi la maşina unde era ţinută victima.

Femeia a fost evaluată de un medic, apoi dusă într-un centru de protecţie.

Individul a fost arestat, pentru trafic de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie „pe mulţi ani de acum încolo”.

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta
Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta

Sunt 70.000 de turiști în prima zi de Rusalii pe litoral. Indiferent de cât vor rămâne, toți au putut să se bucure de soarele generos și de marea albastră care dă semne că începe să se încălzească.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.