Noi scumpiri anunțate în România. „Ideal ar fi undeva până la 20%”

×
Codul embed a fost copiat

Se anunță noi scumpiri pe piața de curierat din România. Cele mai mari companii estimează în acest an creșteri cu până la 20%, puse pe seama costurilor mai mari legate de logistică și de salariile angajaților.

În paralel și războiul comercial declanșat de Statele Unite ar putea afecta sectorul, spun specialiștii. Totul depinde însă de măsurile pe care le vor lua oficialii europeni.

Cu colete care se livrează de pe o zi pe alta, huburi logistice dezvoltate în cele mai mari orașe ale țării și cutii de expediere la orice pas, piața de curierat din România a ajuns anul trecut la aproximativ 6 miliarde de lei, în creștere față de 2023. Și pentru acest an, marii jucători anunță investiții în logistică și timpi mai buni pentru livrarea coletelor. Toate vor veni însă cu un preț mai mare pentru clienţi.

Asta deși serviciile de curierat s-au scumpit de la an la an, potrivit INS.

Cornel Morcov, Chief Commercial Officer al companiei FAN Courier: „Este o tendinţă de creștere de prețurile și ne putem aştepta anul acesta prețurile pe serviciile pe care le prestăm să fie majorate semnificativ. Ideal ar fi undeva până la 20 la sută, nu știm dacă vom reuși să împingem tot acest procent către piață, dar undeva peste nivelul mediu al inflației este obligatoriu să creștem prețurile pentru că altfel nu mai putem susține operațiunile de zi cu zi.”

Citește și
Radu Stroe
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL

Cu colete mai puțin valoroase, dar într-un număr mai mare, companiile de profil se așteaptă la un an bun pentru industrie. Totuși, mișcările de pe piața globală, influențate inclusiv de noile taxe anunțate de Donald Trump, atât pentru produsele europene, cât și cele din afara spațiului comunitar, ar putea scădea consumul și implicit activitatea companiilor de curierat. 80% din traficul de colete provine din cumpărăturile online, care generează peste jumătate din veniturile sectorului.

În Europa, pachetele cumpărate online dintr-o țară din afara Uniunii nu sunt supuse taxelor vamale dacă valoarea lor este mai mică de 150 de euro. Comisia Europeană își propune însă să elimine această scutire pe fondul invadării pieței europene cu produse ieftine. Taxe vamele mai mari înseamnă automat produse mai scumpe și costuri pentru firmele care intermediază comerțul. În America, Donald Trump a anulat scutirea de taxe vamale de care beneficiau pachetele mai mici de 800 de dolari, cele mai multe din China.

Marian Șeitan, director general campanie de marketing: „Odată început un astfel de război de taxe vamale este posibil să intre și chinezii și asiaticii, iar atunci impactul va fi semnificativ. Asiaticii vor trebui să facă mari depozite în Europa cu produsele pe care le vând și să poată să vămuiască produsele înainte de comandarea lor și să le expedieze în același timp scurt, în care expediază concurența lor.”

Ștefan Surcel, specialist comerţ online: „Aceşti jucători dacă vor avea și taxe impuse și de UE, vor avea o nouă cerere, relocarea lor în Europa a unor huburi din Asia. Taxele la nivel de state, fie că sunt impuse de Europa sau America, cumpărătorul final este cel care suferă, plătim un preț mai mare pentru un produs pe care îl cumpărăm.”

În Franța, de exemplu, poșta se pregătește tehnologic pentru vămuirea oricărui produs care intră pe piață.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL
Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit la 75 de ani. Mesajul transmis de PNL

Fostul ministru de Interne Radu Stroe a murit, joi, la vârsta de 75 de ani. 

Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker joi, 12 iunie. Premiu de 4,28 milioane euro la Joker
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker joi, 12 iunie. Premiu de 4,28 milioane euro la Joker

Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

Mircea Fechet, despre depunerea declaraţiilor de avere: Toţi politicienii ar trebui să dea dovadă de transparenţă totală
Mircea Fechet, despre depunerea declaraţiilor de avere: Toţi politicienii ar trebui să dea dovadă de transparenţă totală

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că, în contextul lipsei de încredere în clasa politică, toți demnitarii ar trebui să fie complet transparenți în privința averilor.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.