Fiul generalului Zisu ar fi lucrat la firma pentru care acesta ar fi decontat peste 2,4 mil. euro pentru lucrări fictive

×
Codul embed a fost copiat

Unul dintre cei mai importanți generali din Armata Română este în centrul unui scandal uriaș.

Generalul cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu, șeful Comandamentului Logistic, este suspectat de procurorii militari din DNA că ar fi îmbogățit fraudulos o firmă la care a lucrat și fiul lui.

MApN ar fi decontat peste 2,4 milioane de euro pentru lucrări fictive de amenajare a Cimitirului Ghencea Militar 3. La percheziții, anchetatorii i-ar fi găsit lui Zisu două mii de tablouri și o colecție de ceasuri.

Generalul de 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu este suspectat de DNA că ar fi girat o fraudă de proporții, inclusiv prin presiuni asupra unor subordonați din Comandamentul Logistic Întrunit, al cărui șef este.

Armata ar fi dat, printr-o licitație suspectă, contractul de amenajare a cimitirului Ghencea Militar 3, iar generalul Zisu ar fi favorizat – susțin procurorii militari – decontarea unor transporturi fictive de moloz și pământ către firma câștigătoare, în valoare de aproape 12 milioane de lei. Acum câțiva ani, pentru această firmă – susțin surse din anchetă – ar fi lucrat și fiul generalului.

Citește și
paula
Lider al unei grupări legată de mafia italiană, arestat la București. Frauda, deconspirată în emisiunea ”România, te iubesc”

„Există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că au fost săvârșite mai multe activități infracționale, toate subordonate interesului de a credita în mod nejustificat și nelegal antreprenorul (...) cu suma de 11.959.654,87 lei, care au implicat articole de lucrări referitoare la evacuare pământ/moloz și la pământ de umplutură, în condițiile în care acestea nu au fost realizate în realitate.”

Procurorii militari din DNA anchetează această presupusă fraudă de aproape un an. Iar împotriva generalului Cătălin Zisu ar fi depus mărturii și militari din Comandamentul Logistic.

Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA: „Procurorii militari din cadrul DNA efectuează cercetări într-o cauză penală vizând infracțiuni asimilate corupției, presupus a fi comise de funcționari publici și complici ai acestora în perioada 2022-2023."

Anchetatorii au descins vineri la câteva dintre proprietățile generalului Zisu și nu numai.

Înarmați cu autorizație de percheziție emisă de judecători, procurorii militari din DNA au descins și în centrul de cazare al Comandamentului Logistic Întrunit, în locuința generalului cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu, iar apoi i-au scotocit inclusiv biroul.

Anchetatorii au percheziționat și vila generalului Zisu din Prelungirea Ghencea, unde ar fi descoperit 7 ceasuri scumpe. Iar în locuința unei apropiate, erau 2000 de tablouri, pe care generalul le ținea la adăpost.

Reporter: „Era surprins de vizita procurorilor?”
Katia Cicală, avocata generalului Zisu: „Evident că este surprins.”
Reporter: „Suspiciuni de corupție existau și înainte de azi?”
Katia Cicală, avocata generalului Zisu: „În niciun caz.”

Ministerul Apărării Naționale nu a fost informat deocamdată despre o eventuală începere a urmăririi penale împotriva generalului Zisu. În funcție de evoluția anchetei și de statutul său – de suspect sau de inculpat – șeful Comandamentului Logistic Întrunit poate fi suspendat din funcție, fără să mai primească leafa în întregime.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Lovitură a Parchetului European în România. Patru români sunt acuzați de o fraudă 1,7 milioane de euro
Lovitură a Parchetului European în România. Patru români sunt acuzați de o fraudă 1,7 milioane de euro

Patru persoane și două societăți comerciale sunt anchetate de Parchetul European din Iași pentru fraudă de 1,73 milioane euro în domeniul subvențiilor într-un proiect de irigații.

Lider al unei grupări legată de mafia italiană, arestat la București. Frauda, deconspirată în emisiunea ”România, te iubesc”
Lider al unei grupări legată de mafia italiană, arestat la București. Frauda, deconspirată în emisiunea ”România, te iubesc”

Liderul unei grupări bănuite de legături cu mafia italiană Cosa Nostra a fost arestat la București la cererea Parchetului European.

Noi tentative de fraudă în numele Interpol, Europol și al Poliției Române. Avertismentul DNSC
Noi tentative de fraudă în numele Interpol, Europol și al Poliției Române. Avertismentul DNSC

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, marţi, asupra unor noi tentative de fraudă, fiind trimise citaţii în numele Interpol, Europol sau al Poliţiei Române.

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă nu ar avea nimic pe numele lor în România. Procurorii au extins ancheta în afara țării
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă nu ar avea nimic pe numele lor în România. Procurorii au extins ancheta în afara țării

Ancheta legată de presupusa fraudă de proporții de la Nordis se extinde în afara țării.

Lovitură în România, dată de Parchetul Codruței Kovesi. Posibilă fraudă de 100 milioane de euro, descoperită de procurori
Lovitură în România, dată de Parchetul Codruței Kovesi. Posibilă fraudă de 100 milioane de euro, descoperită de procurori

Un italian, acuzat că a condus un grup infracțional responsabil de de o fraudă de 100 de milioane de euro din bani europeni, a fost arestat pe aeroport. Parchetul European susține că gruparea avea legături cu mafia din peninsulă.

Recomandări
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 9 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 9 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.