Ce s-a întâmplat cu bărbatul care a primit timp de 11 ani 300.000 de euro de la un bătrân fără să facă ce a promis

Țeapă investiții
Pro Tv

Un individ de 49 de ani din Sibiu a fost arestat după ce a păcălit timp de 11 ani un pensionar, convingându-l să îi dea aproape 300.000 de euro.

Bătrânul de 70 de ani era sigur că banii pe care îi plătește sunt folosiți pentru investiții financiare, însă totul s-a dovedit a fi o mare escrocherie.

Totul a început în urmă cu 11 ani, când bărbatul a fost at telefonic de o persoană care s-a dat drept angajat al unei bănci. Suspectul i-a propus să își investească economiile, iar victima a acceptat.

Periodic, escrocul îl a, iar ca să pară credibil, se folosea atât de nume false, cât și de metode înșelătoare, prefăcându-se inclusiv că este un robot bancar. I-a spus bătrânului că trebuie să plătească anumite „taxe” pentru a primi câștigurile din presupusele investiții.

În total, în toți acești ani, omul i-a plătit aproape 1,5 milioane de lei, în peste 600 de tranșe.

Citește și
fraude tiktok
Pretinsul soldat american i-a promis româncei că îi va trimite averea familiei după nuntă. „Erau niște discuții amoroase”

Fiica bărbatului a aflat tot ce se întâmplă și a mers la poliție împreună cu tatăl ei, unde au depus o plângere. Suspectul a fost identificat la scurt timp, iar în urma perchezițiilor au fost găsite probe importante.

Acesta a fost reținut și audiat, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii iau în calcul și ipoteza potrivit căreia, individul ar fi înșelat mai multe persoane folosind aceeași metodă.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Fost escroc devenit justițiar. Cum a ajutat la demascarea înșelăciunii „Brad Pitt” care a lăsat o femeie fără o avere
Fost escroc devenit justițiar. Cum a ajutat la demascarea înșelăciunii „Brad Pitt” care a lăsat o femeie fără o avere

Escrocheriile online au făcut ravagii anul trecut, provocând pierderi de peste un trilion de dolari la nivel global, avertizează experții.

Pretinsul soldat american i-a promis româncei că îi va trimite averea familiei după nuntă. „Erau niște discuții amoroase”
Pretinsul soldat american i-a promis româncei că îi va trimite averea familiei după nuntă. „Erau niște discuții amoroase”

O femeie din Iași a pierdut 7.000 de dolari după ce a fost păcălită de un escroc sentimental pe TikTok. Românca a crezut că trăiește o poveste de dragoste cu un soldat american și a făcut chiar și credit la bancă.

O femeie din Iași s-a îndrăgostit online de un soldat american, căruia i-a trimis 7.000 de dolari. Cine era de fapt bărbatul
O femeie din Iași s-a îndrăgostit online de un soldat american, căruia i-a trimis 7.000 de dolari. Cine era de fapt bărbatul

O femeie din Iași a pierdut 7.000 de dolari după ce a fost păcălită de un escroc sentimental pe rețelele sociale.

Un tânăr din Vaslui a semnat o hârtie, iar acum este executat de ANAF pentru o datorie la stat de 1,5 milioane lei
Un tânăr din Vaslui a semnat o hârtie, iar acum este executat de ANAF pentru o datorie la stat de 1,5 milioane lei

Un tânăr din Vaslui s-a trezit dator la stat cu peste 1,5 milioane lei și este acum executat silit de ANAF, după ce în urmă cu 3 ani a fost păcălit de un escroc din Botoșani să semneze o hârtie prin care devenea ul unei firme.

 

Cum a reușit un livrator de mâncare să strângă 1,8 miliarde de dolari. A cumpărat două apartamente în Dubai
Cum a reușit un livrator de mâncare să strângă 1,8 miliarde de dolari. A cumpărat două apartamente în Dubai

O femeie în vârstă de 42 de ani, care lucra ca livrator, a fost condamnată pentru spălare de bani pentru că a convertit cripto-monede în numerar și alte active în numele unui escroc internațional.

 

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.