DNA: Călin Popescu Tăriceanu, pus sub inculpare în dosarul mitei de 800.000 de dolari

×
Codul embed a fost copiat

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost pus sub inculpare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.

Procedural, procurorii anticorupţie au ajuns în etapa în care fostul prim-ministru urmează să fie trimis în judecată.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru luare de mită.

Anchetatorii notează în ordonanţă că, în cauză, există date şi probe din care rezultă că Popescu-Tăriceanu ar fi pretins şi ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei.

Pe 13 ianuarie, Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Citește și
politia romana
O femeie de 54 de ani, reținută pentru trafic de persoane și exploatarea unei victime cu handicap
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din ALDE. Motivul pentru care a recurs la acest gest
Călin Popescu Tăriceanu a demisionat din ALDE. Motivul pentru care a recurs la acest gest

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a demisionat din formaţiune întrucât, în contextul fuziunii aprobate cu Pro România, va candida pe lista acestui partid.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar „PSD vine cu propuneri absolut revoltătoare”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.