Directorul Spitalului Colentina a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu DNA. A dat o mită de 20.000 de euro

DNA
Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, cercetat penal pentru că a dat o mită de 20.000 de euro pentru a fi numit în funcţie, a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Acesta a acceptat să primească o condamnare de 3 ani cu suspendare.

Acordul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, urmând ca pe 15 decembrie această instanţă să anunţe dacă aprobă înţelegerea încheiată de George Mirel Cristescu cu procurorii DNA.

În acest dosar mai sunt cercetaţi directorul adjunct al istraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, acuzat de luare de mită, dar şi omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul şi Silviu Stăncilă (intermediarul mitei).

Conform DNA, Cristian Plută a cerut şi a primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu, pentru a obţine numirea acestuia în fruntea spitalului din Colentina.

Citește și
elena udrea, ioana basescu
Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat definitiv de condamnări în dosarul campaniei electorale pentru Traian Băsescu

Banii i-au fost daţi de Cristescu lui Plută într-o pungă de hârtie, în timpul unei întâlniri la un restaurant din Capitală.

Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat de altfel la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.

Probele procurorilor constau într-o înregistrare audio făcută de Oana Sivache, dar şi interceptări în mediul ambiental.

Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei, ce avea ca obiect efectuarea de lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
DNA cere ridicarea imunității a 3 persoane care au făcut parte din Guvern. Surse: Sunt vizați Florin Cîțu și Vlad Voiculescu
DNA cere ridicarea imunității a 3 persoane care au făcut parte din Guvern. Surse: Sunt vizați Florin Cîțu și Vlad Voiculescu

Procurorii DNA cer Parchetului General să înceapă procedura pentru ridicarea imunității a trei persoane care au făcut parte din Guvernul României în perioada  ianuarie - mai 2021.

Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat definitiv de condamnări în dosarul campaniei electorale pentru Traian Băsescu
Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat definitiv de condamnări în dosarul campaniei electorale pentru Traian Băsescu

Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor. Este decizia finală a ÎCCJ, care a respins recursul în casație introdus de procurorii DNA în dosarul campaniei electorale a lui Traian Băsescu.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.