Cum au sărbătorit turiștii "Ziua cânepii" în Alba. "Nu am văzut niciodată aşa ceva"

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe femei din Geoagiu de Sus şi-au unit forţele ca să reînvie obiceiuri cu sute de ani vechime.

Au făcut asta ca să le arate tinerilor cum se trăia şi nu în ultimul rând ca să atragă turişti. Datorită lor cei curioşi au descoperit drumul cânepii de la semănat până la obţinerea fibrei textile din care se confecţionau haine, ştergare dar şi costume populare.

Dacă pe vremuri nu era gospodărie în Geoagiu de Sus în care să nu se cultive şi să se prelucreze cânepă, acum meşteşugul este tratat de mulţi ca o curiozitate.

Localnic: "Când e uscată o băgăm la meliţă, şi apoi dai cu meliţă, că muierea cu gura."

De pe margine turiştii au privit cu interes.

Ioana Mureşan, turistă: "Mi s-a părut foarte frumos efortul doamnelor de a încerca să ne facă o punte peste timp nouă de la oraş care nu am văzut niciodată aşa ceva."

Citește și
Canepa
Afacerea cu care 2 olandezi au dat lovitura în România. 70.000 de euro profit într-un an

Cânepa a stat la înmuiat în albia râului mai bine de o săptămână.

Mariana Mereu, iniţiatoarea proiectului: "În trecut se cultiva multă cânepă în zonă că fiecare îşi făcea garderoba din cânepă trebuia să fie întreţinută toată familia să fie îmbrăcată plus haine de pat, de masă de tot ce ţinea de gospodărie era făcut din pânză de cânepă."

Ţesăturile sunt foarte rezistente. Ziua cânepii a ajuns la a patra ediţie. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Reacţia unor turişti veniţi în Sibiu când primesc un desert din cânepă
Reacţia unor turişti veniţi în Sibiu când primesc un desert din cânepă

Conceptul de "Slow Food" nu este unul nou la noi în țară, dar, din păcate, mulți uită să gătească și să savureze mâncarea făcută din ingredinete simple, procurate din propriile gospodării.

Afacerea cu care 2 olandezi au dat lovitura în România. 70.000 de euro profit într-un an
Afacerea cu care 2 olandezi au dat lovitura în România. 70.000 de euro profit într-un an

Cânepa, plantă care în perioada comunistă aducea profituri mari României, a început să fie cultivată pe suprafeţe întinse.

Profituri uriașe aduse de planta care, în 1989, plasa România pe locul 1 la export în Europa
Profituri uriașe aduse de planta care, în 1989, plasa România pe locul 1 la export în Europa

În zona Sebeşului, de pildă, un olandez are 600 de hectare şi va câştiga în acest an peste 300 de mii de euro.

Recomandări
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”
Cristian Pîrvulescu, după asaltul Israelului: „Riscul unei escaladări din partea Iranului rămâne mic. Vrea, dar nu mai poate”

Operațiunea denumită „Rising Lion” a implicat peste 200 de avioane de lupte israeliene, care au lovit aproximativ 100 de ținte pe tot teritoriul Iranului cu peste 330 de muniții.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.