Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp

Harta Ciclon
WXCHARTS

România va fi lovită de ciclonul Ashley la finalul acestei săptămâni, iar vremea se va răci brusc, de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius. De asemenea, în unele zone vor fi ploi puternice, de până la 100 litri pe metru pătrat.  

În același timp, autoritățile au anunțat că viitura de pe Dunăre va ajunge la nivelul maxim pe 1 octombrie, iar debitul apei nu va depăși 8.000 de metri cubi pe secundă.

Viitura de pe Dunăre alimentată de Ashley

Pe sectorul românesc va fi un aport suplimentar de apă ca urmare a viiturilor de pe râurile Jiu, Olt şi Argeş-Vedea, care nu ar trebui să alarmeze la acest moment, a transmis ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Fechet a mai spus că autorităţile sunt pregătite pentru a face faţă acestei situaţii, generată de ciclonul Ashley, menţionând că, la acest moment, nu există nicio măsură de evacuare a populaţiei din vreo localitate din România.

"Am avut o întâlnire lungă cu colegii de la istraţia Naţională de Meteorologie, colegii de la Apele Române, cu Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, în care am primit ultimele informaţii legate de situaţia hidro-meteorologică din ţară, mai ales în contextul influenţei ciclonului Ashley, care va afecta România în următoarele zile. În ceea ce priveşte prognoza hidro-meteo şi măsurile de prevenire, după cum ştiţi, în ultimele zile s-au emis avertizări privind creşterea precipitaţiilor şi intensificarea fenomenelor hidrologice. Datele furnizate astăzi de Centrul european pentru prognoza vremii pe termen mediu confirmă prognoza anterioară, indicând că între 30 septembrie şi 3 octombrie vom resimţi efectele activităţii ciclonice, în special în sudul şi centrul României, cu posibile efecte şi în zona de sud-est a ţării", a afirmat Fechet, după şedinţa de guvern, potrivit Agerpres.

Citește și
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Se estimează că în special în Oltenia şi în Muntenia vor fi precipitaţii, care pot să ajungă şi la 100 litri pe metru pătrat, fapt care ar putea genera creşteri semnificative ale debitelor râurilor din aceste regiuni.

Fechet a spus că, în ceea ce priveşte Dunărea, debitul maxim la intrarea în ţară nu va depăşi la Baziaş 8.000 metri cubi pe secundă, ca urmare a propagării viiturilor din bazinul superior al Dunării şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele zile.

"De asemenea, am actualizat data la care vom avea vârful acestei viituri şi estimăm astăzi că acest lucru se va întâmpla cu o zi întârziere faţă de ceea ce anticipasem iniţial, respectiv în data de 30 septembrie sau în data de 1 octombrie. Pe sectorul românesc al Dunării însă, ca urmare a precipitaţiilor însemnate, putem înregistra viituri importante mai ales în bazinul hidrografic Jiu, în bazinul hidrografic Olt şi în bazinul hidrografic Argeş - Vedea, care vor aduce un aport suplimentar Dunării. Astfel, debitele pe sectorul românesc al Dunării ar putea atinge inclusiv valori de 9.000, poate 9.500 metri cubi pe secundă. Această creştere nu e una care ar trebui să ne alarmeze la acest moment", a arătat ministrul.

Vremea se va răci brusc

Valorile termice maxime vor coborî brusc de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius, în regiunile intracarpatice, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, directorul general al istraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.

"În continuare o vreme a extremelor meteorologice, la finalul primei luni din toamna 2024. O vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a unei luni septembrie în ţara noastră, şi vorbim de valori termice cu până la 10 grade Celsius peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă, luând în considerare, cel puţin până sâmbătă, ecartul termic de la valori de 23 până la 33, posibil 34 de grade Celsius. Vineri este posibil să înregistrăm cea mai caldă zi din această săptămână, mai ales în sudul extrem, în Câmpia Română.

Chiar şi sâmbătă vom avea valori de până la 33 de grade Celsius, însă de duminică vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a ţării şi va deveni instabilă. Instabilitatea atmosferică va fi caracterizată prin averse torenţiale, posibile intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, în cea mai mare parte a ţării. Chiar şi în noaptea de duminică spre luni, în est şi local în centrul ţării este posibil să consemnăm cantităţi de apă, în intervale scurte de timp, însemnate cantitativ, mai ales în sud şi în sud-est. La acest moment, informaţiile arată probabilitate ridicată ca ecartul valorilor de precipitaţii să fie între 60, 80 şi chiar o 100 şi peste 100 litri/mp", a menţionat Mateescu.

Întrebată ce determină această schimbare bruscă a regimului termic, Elena Mateescu a spus că este vorba despre o activitate ciclonică intensă care se formează în bazinul Mării Mediterane.

"Vorbim despre o activitate ciclonică foarte intensă. Mediterana este una foarte caldă şi ştim că, până la urmă, un ciclon se intensifică atunci când o masă de aer foarte rece înlocuieşte o masă preexistentă foarte caldă. Şi cu cât diferenţele de temperaturi sunt mai mari, cu atât intensitatea fenomenelor este mai mare. Trebuie să spunem că "beneficiem" şi de aportul a ceea ce înseamnă umezeala din bazinul vestic al Mării Negre şi atunci potenţează evoluţia şi dinamica acestui ciclon.

Deci, Mediterana ne aşteptăm cu o evoluţie, pe o traiectorie de la vest către est, alimentată, aşa cum spuneam, mai ales pentru partea de sud-est a ţării, şi de ceea ce înseamnă bazinul vestic al Mării Negre. Diferenţele de temperatură vor fi semnificative: de la 33-34 grade Celsius la o scădere până la 15 grade, cel mult, în regiunile intracarpatice, şi 20-22 de grade în partea de sud-est a ţării", a explicat şefa ANM.

Aceasta a adăugat că episodul de răcire a vremii ar urma să se încheie la jumătatea săptămânii viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor
Ambarcaţiune eşuată pe braţul Chilia. Două persoane rănite, intervenţie aeromedicală SMURD pentru preluarea victimelor

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.

Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO
Marșul Pride vs marșul ”mândriei” de a fi normal. Prinși când se duceau să-i agreseze ”creștinește” pe ceilalți GALERIE FOTO

Mii de persoane au participat sâmbătă la cele două marșuri organizate în București: unul al comunității LGBT și altul al celor care au protestat față de existența primilor. Trei indivizi au fost prinși cu sprayuri iritante asupra lor.

Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele
Un cetățean turc a fost arestat după ce a încercat să jefuiască două femei. A mușcat-o de mână pe una dintre ele

Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.