Ce fac studenții în săptămâna de inițiere, la universitățile din România. „Ne ajută să ne integrăm mai repede”

×
Codul embed a fost copiat

Studenții care încep facultatea în țară participă - în aceste zile - la evenimente menite să-i integreze în mediul universitar.

La Universitatea de Vest din Timișoara, bobocii au întâlniri cu profesorii, dar au parte și de tururi ghidate, ori petreceri - așa cum se întâmplă și în afara țării.

Câțiva studenți - aflați în primul an la Facultatea de Geografie - cunosc orașul care i-a adoptat pentru următorii ani. Turul face parte din „Săptămâna de Inițiere”, la care participă toți tinerii care încep de săptămâna viitoare studiile la Universitatea de Vest din Timișoara.

Studentă: „Sunt niște activități foarte tari pentru că ne pregătesc cumva către viitorul nostru curs academic.”

Student: „Învățăm ce înseamnă facultate și cred că ne ajută să ne integrăm mai repede.”

Citește și
litoral
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

O colegă mai mare le-a fost ghid prin Timișoara.

Giulia Tau, student tutore: „Job-ul meu e să le fac trecerea de la preuniversitar, la universitar, cât mai lină.”

Bobocii au parte de o mulțime de activități.

Diana Codea, reprezentant organizație studențească: „Am avut board games, am avut karaoke, oamenii s-au distrat, am stat până târziu în universitate.”

Cele mai de succes sunt, însă, petrecerile.

Studentă: „Am avut seara silent party care a fost super fain, toată lumea s-a distrat.”

În această seară va fi organizat și un concert. Trupa Bosquito va face spectacol la Timișoara pentru studenți.

Vlad Cherecheș, director Direcția de Management Educațional UVT: „Trecerea de la liceu la studii universitare poate fi provocatoare și studenții au nevoie de sprijin.”

Și la Universitatea Politehnica Timișoara weekend va fi plin de evenimente pentru studenții care încep luni primul an de facultate.

Alexandru Luca: „Am pregătit o petrecere cu muzică modernă de pe TikTok pentru ei să se simtă confortabil, sâmbătă seara am pregătit un eveniment foarte amplu în toate clădirile universității și anume noaptea campusului deschis.”

Astfel de evenimente sunt des întâlnite în universitățile din străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.

Mii de oameni au participat la Bucharest Pride. O tânără a venit gata mireasă pentru a-și găsi jumătatea: ”Caut o soție”
Mii de oameni au participat la Bucharest Pride. O tânără a venit gata mireasă pentru a-și găsi jumătatea: ”Caut o soție”

Mii de oameni au participat sâmbătă la Bucharest Pride. Marșul comunității LGBT, ajuns la a 20-a ediție, nu a fost lipsit însă de incidente. Jandarmii au identificat mai multe persoane care voiau să arunce cu ouă în participanți și să facă scandal.  

Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”
Autoritățile se pregătesc pentru un dezastru la Praid. Oamenii sunt deznădăjduiți: ”E foarte, foarte mare durere”

La Praid, situația rămâne tensionată. Craterele s-au mărit iar, peste noapte.  

Recomandări

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.