Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

×
Codul embed a fost copiat

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Autoritățile urmează să evalueze pagubele și să decidă cum vor acorda sprijin celor afectați.

În localitatea Boroșneu, străzile care acum câteva zile erau acoperite de apă, permițând accesul doar cu barca, sunt acum libere. Locuitorii și-au găsit locuințele devastate, cu mobilier distrus și curți pline de noroi. O femeie a arătat nivelul la care a ajuns apa în casă, spunând: „Până aici. Nu avem unde să dormim”.

În interiorul unei case, parchetul s-a umflat, lăsând podelele goale. Saltelele sunt îmbibate cu apă, iar hainele stau în grămezi, ude și murdare. O altă femeie a descris dezastrul:

Reporter: Și acolo a fost apă?

Citește și
drumuri judetele brasov
Mai multe drumuri județene au fost închise în județul Brașov din cauza inundațiilor. Rutele ocolitoare | GALERIE FOTO

Femeie: „Da, a fost, uite aici. Și acolo și acolo. Uite, eu sunt, a fost aici apa.”

O localnică a povestit momentul viiturii: „Când a venit apa, am fugit înăuntru. Până aici a venit apa. Nu am putut să intrăm. Nu am mai putut salva nimic, a trebuit să fugim. A trebuit să scoatem parchetul, să spargem jos ușa, că n-am putut să intrăm.”

Cu lopeți și roabe, oamenii scot mâlul din case. Munca este copleșitoare, iar urmele apei sunt vizibile peste tot.

Bărbat: „Urmează să golim terasa, să spălăm acolo, sunt unele mobile pe care vrea să le păstreze, să ducem pe terasă și restul să le scoatem afară pe geam. S-a distrus de tot mobila. Apa era până aici”.

Reporter: Și scoateți din casă mobila distrusă?

Bărbat: „Da, nu avem ce face, scoatem și parchetul, și tot.”

Premierul interimar Cătălin Predoiu a vizitat zonele grav afectate de inundații, alături de ministrul mediului, Mircea Fechet, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Cătălin Predoiu, prim-ministru interimar: „Cel mai important lucru este că nu am avut pierderi de vieți omenești. Și astăzi facem o evaluare în teren, dincolo de ceea ce avem ca informație, să vedem cam care este amploarea pagubelor, să ne facem o idee și la guvern să știm cam cu ce ne putem confrunta în termeni de cereri de și de asistență. Vom declanșa mecanisme de ajutor care au fost aplicate și în alte ocazii și la alte inundații.”

În total, 176 de gospodării au fost afectate de inundații, iar 4400 de hectare de culturi au fost distruse.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”
Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

Mai multe drumuri județene au fost închise în județul Brașov din cauza inundațiilor. Rutele ocolitoare | GALERIE FOTO
Mai multe drumuri județene au fost închise în județul Brașov din cauza inundațiilor. Rutele ocolitoare | GALERIE FOTO

Ploile torențiale din ultimele zile au dus la închiderea mai multor drumuri județene din Brașov, după ce infrastructura rutieră a fost grav afectată de inundații și alunecări de teren.

Cod roşu de inundații pe Râul Negru din judeţul Covasna, până sâmbătă dimineaţa. Avertismentul hidrologilor
Cod roşu de inundații pe Râul Negru din judeţul Covasna, până sâmbătă dimineaţa. Avertismentul hidrologilor

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod roşu de viituri, valabilă până sâmbătă dimineaţa pe Râul Negru, din judeţul Covasna.

Fechet, despre situația de la Salina Praid: O adevărată tragedie. Acolo trebuie să salvăm nu doar salina, ci comunitatea
Fechet, despre situația de la Salina Praid: O adevărată tragedie. Acolo trebuie să salvăm nu doar salina, ci comunitatea

Ministrul Mircea Fechet a numit situația de la Salina Praid, afectată de inundații, „o adevărată tragedie” și speră că vor fi găsite soluții tehnice pentru salvarea acesteia, subliniind că în joc este și viitorul a mii de oameni din comunitate.

Râul Olt a depășit cota de atenție. Au fost făcute evacuări și intervenții de urgență în zona Podu Olt și Șona
Râul Olt a depășit cota de atenție. Au fost făcute evacuări și intervenții de urgență în zona Podu Olt și Șona

Pompierii din judeţul Braşov intervin, joi seară, pentru a îndepărta efectele ploilor torenţiale, fiind monitorizată situaţia râului Olt. Apa a depăşit cota de atenţie, provocând inundaţii în zona Podu Olt, dar şi probleme la Şona.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.