Şase persoane rănite, între care şi un copil de şapte ani, după ce două autoturisme s-au ciocnit

3 femei dintr-o stație de autobuz, spulberate de o mașină
Pro TV

Şase persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident rutier produs în judeţul Buzău, după ce două autoturisme s-au ciocnit, la intersecţia a două drumuri judeţene.

În urma impactului, una dintre maşini a fost proiectată într-o staţie de autobuz, accidentând trei femei aflate acolo. Ceilalţi trei răniţi sunt din maşina, fiind vorba de o familie cu un copil de şapte ani.

Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, din primele cercetări reiese că accidentul s-a produs după ce un tânăr de 24 de ani, care conducea un autoturism pe DJ 203G, la intersecţia cu DJ 100H, nu a acordat prioritate unui autoturism ce rula pe drumul prioritar şi s-a ciocnit cu acesta, scrie News.ro.

În urma impactului, maşina care rula pe DJ 100H a fost proiectată într-o staţie de autobuz.

Ca urmare, trei femei cu vârste de 48, 62 şi 70 de ani, aflate în staţie, femeia care conducea maşina de pe drumul prioritar (29 de ani) şi alţi doi pasageri, între care un copil, din maşina acesteia au necesitat îngrijiri medicale.

Citește și
Nunta cu final dureros pentru un tânăr din Reşita
Cum s-a întors la nuntă mirele care a făcut accident în drum spre petrecere

În cauză se va întocmi dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţiştii rutieri.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Ce a descoperit ministrul Sănătății la Săpoca. Ucigașul a fost pus în pat cu alt bolnav
Ce a descoperit ministrul Sănătății la Săpoca. Ucigașul a fost pus în pat cu alt bolnav

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a prezentat duminică seara primele concluzii după ce a ajuns la spitalul de psihiatrie Săpoca, unde un pacient a ucis alți 4 pacienţi şi a rănit alţi 9 cu un stativ de perfuzie, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Cum s-a întors la nuntă mirele care a făcut accident în drum spre petrecere
Cum s-a întors la nuntă mirele care a făcut accident în drum spre petrecere

Nunta cu final dureros pentru un tânăr din Reşita. Bărbatul se îndrepta spre restaurantul unde urma să aibă loc petrecerea, însă, din cauza vitezei, a intrat cu maşina într-un stâlp.

Rihanna i-a postat imaginea pe Instagram, iar viața ei s-a schimbat complet
Rihanna i-a postat imaginea pe Instagram, iar viața ei s-a schimbat complet

Gestul cântăreței Rihanna de a posta o imagine cu o fetiță care seamănă izbitor cu ea pe contul de Instagram a însemnat lansarea unei noi cariere pentru Ala’a Skyy.

Recomandări
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”
Aproape 42% din români se tem că România va intra în război. „Entităţi politice au răspândit naraţiuni false ale Rusiei”

Aproape 42% dintre români se tem cel mai mult de izbucnirea unui conflict în care să fie implicată România, arată Barometrul INSCOP.

„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.