David Beckham va deveni „Sir”. Regele Charles îi va acorda titlul de cavaler

David Beckham
Getty

David Beckham urmează să primească titlul de cavaler în cadrul ceremoniei ocazionată de aniversarea Regelui Charles.

Fostul fotbalist va deveni Sir, iar soţia sa, Victoria Beckham, creatoare de modă şi fostă membră Spice Girls, va purta numele Lady Beckham.

Fostul căpitan al echipei engleze de fotbal, în vârstă de 50 de ani, a fost numit ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE) în 2003.

Conform BBC Sport, el este vizat pentru a primi o recunoaştere suplimentară atât pentru cariera sa de fotbal, cât şi contribuţiile sale la societatea britanică, lista celor înnobilaţi urmând să fie publicată săptămâna viitoare.

Beckham a jucat de 115 ori pentru ţara sa, precum şi pentru Manchester United, LA Galaxy, Paris St-Germain şi AC Milan, retrăgându-se în 2013.

Citește și
familia Beckham
David Beckham și-a sărbătorit anticipat ziua de naștere alături de familie și prieteni. Ce mesaj a transmis Victoria. FOTO

Beckham ar fi fost nominalizat pentru prima dată pentru titlul de cavaler în 2011.

În 2017, mai multe ziare britanice au publicat detalii ale unor e-mailuri în care Beckham a criticat sistemul de onoruri şi comisia de onoruri.

Un purtător de cuvânt al lui Beckham a declarat la momentul respectiv că e-mailurile au fost „piratate”, „falsificate” şi „private”.

Beckham a jucat un rol-cheie în asigurarea organizaării Jocurilor Olimpice de la Londra 2012 şi este ambasador al Unicef din 2005.

Unicef - care sprijină copiii vulnerabili din întreaga lume - a lansat „The David Beckham Unicef Fund” în 2015 pentru a marca un deceniu de parteneriat între cei doi.

Beckham a devenit ambasador al Fundaţiei Regelui în 2024, sprijinind programul de educaţie al Regelui Charles şi eforturile de a se asigura că tinerii au o mai bună înţelegere a naturii.

Beckham este, de asemenea, coproprietar al echipei Salford City din League Two, precum şi preşedinte şi coproprietar al echipei Inter Miami din Major League Soccer din Statele Unite.

El a contribuit la înfiinţarea Fundaţiei Inter Miami CF - o întreprindere fără scop lucrativ orientată spre comunitate, care urmăreşte să împuternicească comunităţile defavorizate, folosind fotbalul drept catalizator.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
David Beckham împlinește 50 de ani. Mesajul special transmis de Victoria pentru soțul ei. „Îndrăgostiți pentru totdeauna”
David Beckham împlinește 50 de ani. Mesajul special transmis de Victoria pentru soțul ei. „Îndrăgostiți pentru totdeauna”

David Robert Joseph Beckham s-a născut la 2 mai 1975, la Leytonstone, Londra, Marea Britanie, potrivit site-ului www.fifa.com.

David Beckham și-a sărbătorit anticipat ziua de naștere alături de familie și prieteni. Ce mesaj a transmis Victoria. FOTO
David Beckham și-a sărbătorit anticipat ziua de naștere alături de familie și prieteni. Ce mesaj a transmis Victoria. FOTO

Victoria Beckham a postat de Instagram o serie de fotografii alături de soțul său, David, și de trei dintre copiii lor. Fostul fotbalist va împlini 50 de ani în luna mai și a sărbătorit ziua de naștere anticipat împreună cu familia și prietenii apopiați.

David Beckham și Victoria Beckham, plini de eleganță și rafinament, la Grand Fashion Dinner din Paris. FOTO
David Beckham și Victoria Beckham, plini de eleganță și rafinament, la Grand Fashion Dinner din Paris. FOTO

David Beckham și Victoria Beckham au avut o seară elegantă într-unul dintre cele mai romantice orașe ale lumii. 

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.