Obiceiurile călugărilor de pe Muntele Athos. Părintele Ştefan: ”Cei care vin la Sfântul Munte își schimbă viața”

Biserica a fost ridicată de meşteri veniţi din Italia. Slujbele se desfăşoară într-o linişte desăvârşită, la lumina lumânărilor şi nimeni n-are voie să lipsească.

O măsură pentru a-i ajuta pe monahi să păstreze ritmul în lupta cu gândurile, cel mai mare duşman al unui călugăr.

În sala de mese e agitație mare. Cine stă mai mult de o zi aici trebuie să ajute la funcţionarea locului. Carne în sfântul Munte nu se mănâncă. În post, călugării intră la masă o singură dată pe zi. La masă nu se vorbeşte. Părintele Isac citeşte cuvânt de învăţătură. Pelerinii primesc şi ei o masă şi au dreptul să stea gratuit o noapte.

Părintele Ştefan, Satrețul Chiliei Buna Vestire: ”Cei care vin în Sfântul munte Își schimbă viața. De aceea foarte mulți, foarte mulți vin și a 2-a oară și a 3-a oară. Cei mai mulți, cei mai mulți pelerini sunt românii, e cam 80 % din cei care intră în Sfântul munte sunt românii. Ce găsesc? Pacea sufletească”.

Sfântul Munte a fost nevoit să pună restricţii şi să limiteze accesul. Pentru pelerini şi cu ajutorul lor şi al donaţiilor din ţară, fiecare chilie a crescut, a deschis spaţii de cazare şi fiecare stareţ are planuri, locul e într-o continuă dezvoltare.

Părintele Eftimie este stareţul chiliei Întâmpinarea Domnului. Ceva mai la vale este chilia părintelui Nicanor. L-am găsit învârtind într-o fasole. Le iese în cale celor care îi trec pragul cu o kerasma şi indemnul să schimbe ceva, să participe la slujbe.

La poartă, părintele Hrisostom şi un frate, repară drumul.

Sus, mai spre munte este chilia părintelui Pavel. Pe cei care ajung aici îi îndeamnă să se roage. Cât mai simplu cu putinţă.

Părintele Pavel: ”Poţi să munceşti cu mâinile, dar zici Doamne Iisuse luminează, Doamne dă-mi înţelepciune..că asta înseamnă rugăciune. Nu trebuia să zici că n-am avut timp să stau cu cartea în mână, da”.

Încă lucrează la chilie şi la spaţiile de cazare.

”Vii încărcat cu tot de acasă. Probleme, la serviciu, probleme în familie, probleme de sănătate. Gânduri. Eu aici le-am uitat. N-am crezut. Nu…Sunt un păcătos la bază, probabil ca toți. Dacă vrei să urmez calea credinței. Și vrei să bagi în seamă anumite lucruri. Să schimbi un pic viața”.

”Un loc în care fugi de nebunia lumii de acum un loc unde ești mai aproape de Dumnezeu. Și am întâlnit aseară părintele Theologos, discuția a fost cât se poate de deschisă și care cred că te apropie mai mult de ceea ce înseamnă dumnezeirea şi a fost o traducere mai ușoară a lui Dumnezeu și a Maicii domnului în limbajul nostru, al oamenilor de rând”.

Părintele Teologos: ”În clipa în care mintea se eliberează de patimi de adicție și mai departe în clipa respectivă, mintea iese din distorsiuni şi stă drept pe centrul cruci. Asta este dreptatea, dreptatea este starea minții lipsită de patimă lipsită de adicție, de interese personale egoiste.

În clipa respectivă, mintea luminată pentru că lumina iubirii lui Dumnezeu cade pe centrul crucii Luminată de razele Iubirii Dumnezeiești vede ce e în jurul ei începe să simtă corect, începe să simtă corect.

Acesta este bunul simț. Bunul simț este simțirea în cotidian prin harul lui Dumnezeu prin energia necreată a lui Dumnezeu, prin lumina lui Dumnezeu simțirea minții eliberate de patimi, simțirea, minții echilibrate, simțirea minții duhovnicești.

Frate, dacă dispare bunul simț din neamul românesc, care este bun și sfânt Dumnezeu și, din păcate, se pare că sunt anumite semne, deci haideți să ne întoarcem puțin la bunul simț și la simțirea corectă a minți haideți să fim oameni să fim nobili duhovniceşti”.

Părintele Pimen, Stareţul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică: ”Pentru că nu mai trăim viața autentic creștinismul autentic. Care spune așa, Mântuitorul mi-a spus clar fiți milostivi, precum și Tatăl Meu milostiv este. Asta ce înseamnă? Dacă ai 2 haine, Dă-i una celui care n-are”.

Duminica şi la marile sărbători toţi călugării şi pelerinii se adună la slujba ţinută în Kiriacon, biserica mare din centrul schitului. Cărările se umplu de luminile lanternelor şi felinarelor. Unii, vin cu tractorul. La ora 3 şi 45 de minunte se trage clopotul.

În biserică se aprind lumânările pentru ca toată lumea să vadă icoanele şi locurile în care vor asista la slujbă, după care rând pe rând luminile se sting pentru a permite intrarea în starea de rugăciune. La strană, părintele Ioan conduce cantările.

Părintele Teologos: ”Este sfântul munte. Este sfânt. De ce pentru că pe acest munte s-au nevoit foarte mulți oameni să se apropie de Dumnezeu. Sfințenia este starea lui Dumnezeu. Am spus că este rai și iad. În rai este o stare, hai să zic așa oarecum specială este stare lui Dumnezeu este Mare Taină.

În clipa în care omul se apropie de Dumnezeu aproape de sfințenie. Imaginează-ți pe om ca și o bucată de fier rece neagră întunecată în clipa care se apropie de focul iubirii lui Dumnezeu. Fier rămâne și el, focul rămâne foc, dar fierul capăta proprietățile focului. Începe să fie luminos, cald, roșu, frumos”.

Slujba se încheie după ora 8. După care călugării se îndreaptă spre chiliile lor. Lângă biserica mare, sub un paraclis, pe o uşa strâmtă părintele Bartolomeu, paznicul kiriakonului ne prezintă o lecţie de viaţă şi pe foştii locuitori ai acestor locuri. La 5 ani, după moarte trupurile călugărilor se degroapa şi oasele sunt aduse aici. O imagine care ar trebui să îţi dea de gândit.

Părintele Pimen: ”Cum spunea Cuviosul Porfirie zice mai oameni buni, să fiți pregătiți de moarte ca și cum ați pleca mâine, dar să munciți ca și cum ați trăi 500 de ani. Adică munciți ca și cum ați trăit 500 de ani, adică să vă trăiți viața normal, să munciți, să faceți bine, să vă creșteți copiii, să faceți copii, indiferent ce se întâmplă în lumea asta, dar pregătiți din moarte ori și când, cât dacă vine să pleci cu drag, cum se zice dincolo”,

Fiecare chilie este condusă după regulile impuse de stareţul ei, independenta nu este însă toatala. Schitul este în sobordinea mănăstirii Sfântul Pavel.

Pe aceste locuri, în antichitate era templul lui Apollo în anul 337. Un călugăr pe nume Ștefan ridică aici o mică mănăstire, dealungul secolelor. Mănăstirea este distrusă în repetate rânduri de pirați cutremure și incendii în secolul al XX-lea, Sfântul Pavel xiropotamitul redă viața acestui loc.

La ridicarea ceea ce vedem astăzi au contribuit și domnitori români, printre care Neagoe Basarab și Ștefan cel Mare. Iar turnul din spate și zidul se spune că au fost ridicate de domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Părintele Nikodimus, reprezentantul Mănăstirii Sf Pavel în Chinotita: ”Un alt mare binefăcător al Mănăstirii, chiar foarte mare și totodată restaurator, este Constantin Brâncoveanu. Care a restaurat cele mai multe clădiri ale Mănăstirii și a construit și alte noi”.

Mănăstirea e adevărata forţarea, cu o înălţime impresionată a zidurilor. Aici vieţuiesc mai bine de 40 de călugări greci şi câţiva români. Sunt tot timpul în legătură cu monahii de peste vârful muntelui, din schitul Lacu.

În care clopotul cheamă din nou la rugăciune. E un ritm aici care te aşează într-un firesc pe care îl înţelegi abia după ce petreci alături de aceşti oameni o bucată mai mare de vreme, după ce îi vezi cum se roagă pentru ei şi pentru oamenii din lume.

Fiecare ştie ce are de făcut, ce munceşte, cu ce ajută locul să funcţioneze dar mai ales care e ţinta: o viaţă cât mai curată pentru a se putea apropia de cele sfinte, departe de zgomotul lumii. Asta le transmit şi oamenilor care pășesc aici, cu apăsările şi problemele lor.

Părintele Paisie: ”Cum va fi, dar cum voi reuși, dar cum mă voi descurca, dar cu banii cum fac, dar cu ratele, dar cu jobul, cum fac, dar cu copii? Liniștește-te, Dumnezeu ai încredere în purtarea lui de grijă și lasă-te în voia lui Dumnezeu.

Aici intervine o mică paranteză. Foarte mulți confundă, confundă încrederea în Dumnezeu cu a nu face nimic, nu a te lăsa în voia lui Dumnezeu înseamnă a sta cu mâinile în sân. Lasă că Dumnezeu, el face totul, nu nicidecum”.

A te lăsa în voia lui Dumnezeu în purtarea lui de grijă înseamnă a face, spune părintele Paisie.

Părintele Pimen: ”Trebuie să ne pregătim să lăsăm ura ca să ne batem în cuie crucea să începeți să iubim să iubim. Pe aproapele, pe soție pe copii, după care comunitatea, colegii de echipă neamul neapărat da și atunci o să fim fericiți să fim ca și Hristos să începem să înviem și noi foarte multe lucruri.

Să nu uităm să iubim niciodată, pentru că asta este hrana sufletului și dincolo de asta ceea ce iarăși trebuie să știm foarte important este să avem curaj”.

Las Athos în cantările călugărilor şi miresmele de mir şi tămâie. Cuvintele şi stitlul de viaţa al trăitorilor de aici e pansament pentru suflet şi dovada că se poate.

Trăim vremuri în care ar trebui să fim mai buni unii cu alţii, ar trebui să ne uităm mai des la cel de lângă, la nevoile lui şi să ajutăm.

Să pricepem că fără fapte, credinţa n-are valoare. În Muntele Athos am auzit de multe ori această afirmaţie care îşi are rădăcinele în cuvintele celui care astăzi a înviat. Dacă ne uităm în jurul nostru, la noi, cu sinceritate vom realiza că avem de lucru. Ar trebui să ne apucăm de treabă, să ne pese mai mult de minţile şi sufletele noastre.