Tragedia din Odorheiu Secuiesc. Patronul firmei care a făcut lucrările va afla miercuri dacă rămâne sub control judiciar

patron firma Odorheiu Secuiesc

Tribunalul Mureş decide miercuri, 27 decembrie, dacă menţine controlul judiciar sau modifică măsura preventivă pentru patronul firmei care executa lucrările de canalizare la internatul al cărui perete s-a prăbuşit, în Odorheiu Secuiesc.

Bărbatul se află sub control judiciar, fiind cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă după moartea unui elev şi rănirea altor trei.

Şedinţa de judecată în care se va discuta contestaţia la decizia Judecătoriei Târgu Mureş de plasare sub control judiciar a lui Laszlo Szilveszter Sandor este programată miercuri, 27 decembrie, începând cu ora 9:00, la Tribunalul Mureş.

Laszlo Szilveszter Sandor este patronul firmei care executa lucrările de racordare la reţeaua de canalizare a imobilului în care funcţiona internatul al cărui perete s-a prăbuşit.

El a fost reţinut marţi seară, iar miercuri a fost prezentat Judecătoriei Târgu Mureş cu propunere de arestare preventivă, propunere respinsă de către judecători care au decis, în schimb, plasarea sub control judiciar şi impunerea mai multor restricţii.

Citește și
Odorhei
„Avea o inimă mare”. David, elevul care a murit în tragedia de la Odorheiu Secuiesc, a fost condus pe ultimul drum

Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Conform anchetatorilor, Laszlo a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavaţie şi nu a respectat cotele prevăzute în proiect. De asemenea, a dispus angajaţilor să sape până în partea de jos a fundaţiei, peste 2 metri, deşi adâncimea maximă prevăzută în proiect era de maximum 1,10 metri, faţă de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor, susţin surse apropiate anchetei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Tragedia din Odorheiu Secuiesc. Ungaria trimite un ajutor de urgenţă de peste 50.000 de euro
Tragedia din Odorheiu Secuiesc. Ungaria trimite un ajutor de urgenţă de peste 50.000 de euro

Secretariatul de stat ungar pentru comunităţile maghiare de peste hotare a anunţat sâmbătă că trimite 20 de milioane de forinţi (52.356 de euro) drept ajutor de urgenţă după tragedia din Odorheiu Secuiesc, relatează MTI.

„Avea o inimă mare”. David, elevul care a murit în tragedia de la Odorheiu Secuiesc, a fost condus pe ultimul drum
„Avea o inimă mare”. David, elevul care a murit în tragedia de la Odorheiu Secuiesc, a fost condus pe ultimul drum

Aproape 200 de oameni au fost joi aproape de familia lui David, elevul care a murit în tragedia de la Odorheiu Secuiesc. Băiatul a fost condus pe ultimul drum acasă, în satul Lupeni, din judetul Harghita.

Greșelile făcute de firma de construcții care au dus la prăbușirea internatului. „Nu înțeleg de ce au dezvelit fundația”
Greșelile făcute de firma de construcții care au dus la prăbușirea internatului. „Nu înțeleg de ce au dezvelit fundația”

ul firmei care a făcut lucrările ce au dus la prăbușirea internatului din Odorheiu Secuiesc a fost plasat miercuri seară sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Ultimele clipe de viață ale lui David, tânărul peste care s-a prăbușit zidul internatului. Mărturia colegului său de cameră
Ultimele clipe de viață ale lui David, tânărul peste care s-a prăbușit zidul internatului. Mărturia colegului său de cameră

ul firmei, care a executat lucrările la clădirea prăbușită din Odorheiu Secuiesc, a fost reținut pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

ul firmei care a săpat șanțul lângă internatul prăbușit din Harghita a fost reținut
ul firmei care a săpat șanțul lângă internatul prăbușit din Harghita a fost reținut

ul firmei care a executat lucrările la clădirea prăbușită din Odorheiu Secuiesc a fost reținut marți seară. Acuzațiile sunt ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.