Șeful DNA: Sute de dosare cu prejudicii de miliarde de euro, clasate după o decizie a CCR

Crin Bologa
Agerpres

Procurorii anticorupție au fost nevoiți să claseze sute de dosare de corupție, cu prejudicii de peste 4 miliarde de euro, din cauza unei decizii a Curții Constituționale.

Procurorul șef al DNA, Crin Bologa, a declarat la Europa FM, într-un interviu difuzat și pe PRO TV PLUS, că un exemplu în acest sens este dosarul legat de fosta conducere a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

El a explict că, după decizia CCR, procurorul de caz a rămas fără dovezi. 

”Nu s-a putut dovedi o conivență, o înțelegere, între cei care formau conducerea ANRP și cei care au profitat. Noi am mai trimis dosare în judecată și am și primit condamnări în primă instanță, dar acolo am avut și corupție pură pe așa ceva. În momentul în care nu am mai avut legislație primară pe care să o invocăm ca fiind încălcată de cei de la ANRP - și nu numai în dosarul ăsta. Știți că anul trecut, am făcut date publice, aveam la un moment dat 800 de dosare clasate, prin aplicarea deciziei Curții Constituționale 405/2016 cu un prejudiciu enorm, de peste 4 miliarde de euro. Asta începând din 2016 încoace. Deci acesta este un dosar în care noi am aplicat o decizie obligatorie a Curții Constituționale” - a spus șeful DNA.

Citește și
Percheziții
Opt persoane reţinute de procurorii DNA în dosarul privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat

În cazul ANRP, potrivit Agerpres, în noiembrie 2020, Crinuţa Dumitrean, fostă şefă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani şi 3 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că a primit o mită de 400.000 euro de la omul de afaceri Horia Simu, pentru a-i aproba acestuia despăgubiri supraevaluate pentru un teren de 25 ha situat în municipiul Constanţa.

Judecătorii au mai dispus confiscarea sumei de 400.000 euro primită de Crinuţa Dumitean cu titlu de mită de la Horia Simu. Omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare cu executare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Marcel Ciolacu afirmă că „nu înțelege” de ce Liviu Dragnea n-a avut contract cu lobby-istul care l-a dus la Trump
Marcel Ciolacu afirmă că „nu înțelege” de ce Liviu Dragnea n-a avut contract cu lobby-istul care l-a dus la Trump

Marcel Ciolacu ar fi vrut ca Liviu Dragnea să fi avut un contract legal de lobby, atunci când a efectuat vizita la fostul președinte american Donald Trump. Așa ar fi evitat o anchetă DNA, a spus Ciolacu, menționând că „nu înțelege” opțiunea lui Dragnea.

Opt persoane reţinute de procurorii DNA în dosarul privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat
Opt persoane reţinute de procurorii DNA în dosarul privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat

Opt persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care se investighează atribuirea ilegală a unor locuinţe, situate în zone centrale ale Bucureştiului, din fondul locativ de stat.

DNA: Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului ITP din RAR, reţinut pentru mită
DNA: Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului ITP din RAR, reţinut pentru mită

Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Percheziţii DNA într-un dosar privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat
Percheziţii DNA într-un dosar privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, joi, 26 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu şi Ilfov într-un dosar în care se investighează atribuirea ilegală a unor locuinţe din fondul locativ de stat.

Dan Barna, despre dosarul DLAF trimis la DNA: ”Sunt argumente undeva între absurd şi ridicol”
Dan Barna, despre dosarul DLAF trimis la DNA: ”Sunt argumente undeva între absurd şi ridicol”

Vicepremierul Dan Barna consideră că situaţia generată de trimiterea la DNA a unor documente privind proiectele pe care le-a derulat pe fonduri europene este una "derizorie şi ridicolă".

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.