Polițiști locali și agenți de la Brigada Rutieră, audiați pentru mită. Ce fel de vehicule lăsau să traverseze ilegal Capitala

×
Codul embed a fost copiat

Șapte polițiști locali și trei agenți de la Brigada Rutieră sunt audiați la Parchetul Tribunalului București, acuzați de fapte de corupție.

Mai precis, pentru o șpagă de 200-300 de lei, lăsau să treacă prin centrul Capitalei betoniere și camioane pentru care patronii nu plăteau oficial taxele, de zece ori mai mari.

Polițiștii Direcției Generale Anticorupție îi acuză că, timp de cel puțin un an, cât au fost monitorizați, ar fi primit bani printr-un intermediar, fost cadru MAI, de la firme din domeniul construcțiilor care nu plăteau autorizații pentru utilajele de mare tonaj care tranzitau capitala.

Investigația polițiștilor Direcției Anticorupție și a procurorilor de aici, de la Parchetul Capitalei, s-a întins pe aproape un an de zile, timp în care polițiștii locali și cei de la rutieră au fost filați și monitorizați. Așa s-a constatat că, printr-un intermediar, fost angajat al MAI, agenții ar fi primit bani de la ii unor firme din domeniul construcțiilor pentru ca utilajele folosite pe șantiere să nu plătească autorizațiile necesare tranzitării capitalei.

O astfel de autorizație costă aproximativ 3.000 de lei pe zi. Însă patronii plăteau cam 200-300 sute de lei pentru fiecare betonieră sau camion, iar agenții locali și cei de la rutieră le asigurau trecerea fără să fie opriți în trafic. Polițiștii și procurorii au documentat sute de astfel de transporturi, care le-ar fi adus celor implicați în această poveste câștiguri de sute de mii de euro.

Citește și
stegarul dac in copac
„Stegarul Dac” s-a urcat în copac în fața Arestului Capitalei. Cere eliberarea lui Bogdan Peșchir | VIDEO

Anchetatorii bănuiesc că activitatea infracțională s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, dovadă în acest sens fiind câștigurile suplimentare nejustificate ale suspecților. În total, 23 de persoane au fost aduse la audieri, având calitatea de suspecți. Pe lângă polițiștii locali și naționali, mai sunt și alte persoane – i de firme sau persoane care au intermediat luarea de mită.

Infracțiunile de care sunt acuzați suspecții sunt: trafic de influență, cumpărare de influență, luare și dare de mită și abuz în serviciu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Trei europarlamentari români, implicați în scandalul de corupție din PE. Huawei ar fi dat mită pentru lobby la vârful UE
Trei europarlamentari români, implicați în scandalul de corupție din PE. Huawei ar fi dat mită pentru lobby la vârful UE

Procurorii belgieni investighează dacă Huawei a făcut plăţi ilegale pentru a obţine o scrisoare deschisă scrisă şi semnată de opt parlamentari europeni, dintre care trei sunt români, care apăra, în 2021, interesele gigantului tehnologic chinez.

„Stegarul Dac” s-a urcat în copac în fața Arestului Capitalei. Cere eliberarea lui Bogdan Peșchir | VIDEO
„Stegarul Dac” s-a urcat în copac în fața Arestului Capitalei. Cere eliberarea lui Bogdan Peșchir | VIDEO

„Stegarul Dac” Cezar Avrămuță s-a urcat luni într-un copac din fața Arestului Capitalei, solicitând eliberarea lui Bogdan Peșchir, acuzat de mită electorală în favoarea fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu.

Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Cluj-Napoca s-a sinucis ca într-un film horror. Condamnat pentru luare de mită
Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Cluj-Napoca s-a sinucis ca într-un film horror. Condamnat pentru luare de mită

Un cunoscut medic din Cluj-Napoca s-a sinucis într-un mod îngrozitor, presa locală spunând că bărbatul s-a înjunghiat, după care și-a pus ștreangul de gât și s-a aruncat pe geam. Doctorul fusese condamnat cu suspendare pentru luare de mită.

Recomandări
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace
Iranul, dispus să negocieze cu SUA dacă Washingtonul oprește asaltul Israelului. Statul care lucrează din umbră pentru pace

Iranul a at Omanul și Qatarul și le-a cerut să informeze Statele Unite despre disponibilitatea sa de a negocia, în schimbul faptului că Washingtonul să solicite Israelului să înceteze atacurile aeriene, a raportat duminică The Jerusalem Post (JP).

Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade
Val de căldură în toată țara, urmat de ploi și descărcări electrice. Termometrele vor atinge 35 de grade

Vremea va fi caldă în toată țara, local caniculară, cu maxime de până la 35°C și episoade de ploi, descărcări electrice și grindină, anunță ANM.

Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018
Summit G7 cu nervii întinși la maximum. Donald Trump revine în forță, iar Europa încearcă să evite un nou fiasco ca în 2018

Liderii europeni se pregătesc de următorul summit G7, prima astfel de întâlnire la nivel înalt pentru Donald Trump de la revenirea la Casa Albă. Discuțiile au loc în contextul tensionat creat de taxele vamale anunțate de SUA.