Doi lideri ai grupării militare „Vlad Țepeș”, anchetate pentru trădare, au fost arestați. Patru, sub control judiciar

grupare

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, joi noaptea, arestarea preventivă a doi membri ai organizaţiei Comandamentul ''Vlad Ţepeş", Adrian Robertin Dinu şi Marius Semeniuc, acuzaţi de trădare şi legături cu agenţi ai Rusiei.

Cei doi au fost prinși vineri dimineață și duși în spatele gratiilor.

Alţi patru membri ai grupării au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, respectiv Ştefan Mateescu, Raul - Mihail Lupu, Georgică - Cristian Atitiene şi Radu Pompiliu Şofran. Aceştia au mai multe restricţii, printre care şi interdicţia de a pleca din România.

Adrian Robertin Dinu este cel care a înfiinţat Statul Major al Comandamentului "Vlad Ţepeş", el postând pe site-ul organizaţiei mai multe videoclipuri, în care care spunea, printre altele, că "putem să radem tot, având binecuvântarea Federaţiei Ruse". De asemenea, el anunţa că îl susţine pe Călin Georgescu.

Marius Semeniuc este profesor de limbi slave la Liceul Tehnologic "Poienile de Sub Munte" şi la Liceul Tehnologic "Sarmaţia" din judeţul Maramureş, iar Radu Pompiliu Şofran este un fost jurnalist de la Radio Bucureşti, în prezent fiind pensionar.

Citește și
radu theodoru
Radu Theodoru, generalul acuzat de trădare, dezvăluiri despre discuții cu Călin Georgescu: „Vor să ne lege pe noi”

Cei şase inculpaţi au fost reţinuţi joi de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trădare, fiind acuzaţi că au format o organizaţie de tip militar şi ar fi negociat cu agenţi ai Rusiei ieşirea României din NATO.

În dosar este cercetat în calitate de suspect şi Radu Theodoru, un general în retragere cu vârstă de 101 ani, care apare pe pe pagina de internet a organizaţiei ca fiind la conducerea "Statului Major al Comandamentului Vlad Ţepeş".

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a prezentat scuze în numele MApN, după ce, în luna ianuarie, a fost transmisă, sub semnătura sa, către generalul-maior în retragere Radu Theodoru o scrisoare de felicitare cu prilejul împlinirii vârstei de 101 de ani.

Gruparea voia să predea țara Rusiei

Şase persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT fiind suspectate de trădare şi că au constituit o grupare cu scopul de a ”ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării”.

Gruparea, intitulată ”Comandamentul Vlad Ţepeş”, s-a dezvoltat pe tipul unei structuri militare, în dosar fiind cercetat, ca suspect, generalul maior în retragere Radu Theodoru.

Membrii grupării au intrat în cu agenţi străini, în România şi în Rusia, şi au făcut demersuri pentru negocieri cu factori politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituţionale, desfiinţarea partidelor, instalarea unui nou Guvern, schimbarea numelui ţării, a drapelului şi imnului, susţin anchetatorii.

În ianuarie, doi dintre inculpaţi s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizaţiei cu privire la preluarea puterii de stat în România.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Planul „Comandamentului Vlad Țepeș”, stabilit la Moscova. Liderii organizației intenționau să schimbe și numele țării
Planul „Comandamentului Vlad Țepeș”, stabilit la Moscova. Liderii organizației intenționau să schimbe și numele țării

Șase indivizi, membri ai unei organizații cu caracter militar, sunt acuzați de trădare și legături cu agenți ai unor puteri străine.

Radu Theodoru, generalul acuzat de trădare, dezvăluiri despre discuții cu Călin Georgescu: „Vor să ne lege pe noi”
Radu Theodoru, generalul acuzat de trădare, dezvăluiri despre discuții cu Călin Georgescu: „Vor să ne lege pe noi”

Acuzații extrem de grave la adresa mai multor persoane. Șase dintre ele sunt deja reținute de procurorii DIICOT, pentru trădare și constituire a unui grup infracțional organizat.

Organizaţia vizată de DIICOT pentru trădare este Comandamentul Vlad Ţepeş. General în retragere de 101 ani, suspect în dosar
Organizaţia vizată de DIICOT pentru trădare este Comandamentul Vlad Ţepeş. General în retragere de 101 ani, suspect în dosar

Cele şase persoane reţinute de DIICOT pentru trădare şi legături cu agenţi ai Rusiei sunt membri ai organizaţiei Comandamentul ''Vlad Ţepeş", au declarat surse pentru Știrile PROTV.

Csoma Botond (UDMR): Nu sunt şanse ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament. Eu cred că nu va fi nici o trădare
Csoma Botond (UDMR): Nu sunt şanse ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament. Eu cred că nu va fi nici o trădare

Deputatul UDMR Csoma Botond a declarat, marţi, că nu sunt şanse ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament, el precizând că nu crede că va fi vreo trădare. 

Reacții dure în Europa și SUA după discuția dintre Trump și Putin. Democrații îl acuză pe președintele american de trădare
Reacții dure în Europa și SUA după discuția dintre Trump și Putin. Democrații îl acuză pe președintele american de trădare

Vladimir Putin vrea cu adevărat pace, integrarea Ucrainei în NATO este un obiectiv nerealist, iar Volodimir Zelenski ar trebui să organizeze alegeri, pentru că este foarte nepopular.  

Recomandări
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas
A fost prăpăd în mai multe orașe din Ucraina. Rușii au atacat cu toată forța. Schimbul de prizonieri – în impas

Cel puțin trei oameni au murit la Harkov și peste 20 au fost răniți, inclusiv un bebeluș de nici două luni, în atacurile cu drone și rachete rusești lansate asupra civililor.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.