Capra vecinului sa traiasca! Povestea romanilor care si-au asumat misiunea de a schimba imaginea caprei in Romania

El este, ce-i drept, un aventurier - cu zero experienta in industrie. Produce si azi iaurt si cascaval, exact cum facea bunica lui de la tara, cu cateva ponturi gasite pe internet. Dar se poate si altfel - la Cluj, un medic veterinar a plecat la studii in Franta si si-a construit, dupa un plan clar de afaceri, o fabrica ultramoderna, tot pentru branza de capra.

Prin metode total diferite, ambii au reusit sa aduca in hipermarket produse de care sunt mandri. Si ceva ii uneste - vor sa lase copiilor lor nu doar contul in banca, ci si o dovada ca pasiunea si munca pot deschide drumuri.

La 700 de kilometri distanta unul de altul, doi romani, un fost corporatist agent publicitar si un medic veterinar, si-au asumat misiunea de a schimba imaginea caprei in Romania. Capra e tinta proverbiala a rautatii vecinului, care priveste invidios peste gard si o doreste pastrama. Dar poate produce si bani.

 Pentru Marcela Spinu, ar insemna mai multa materie prima pe care sa o prelucreze fabrica ei de la Cluj. Avea un cabinet veterinar profitabil si calatorea des la Paris. Atunci si-a dat seama ca in Romania nici nu gaseai pe rafturi produsul pe care zii vedeau drept culmea rafinamentului gastronomic.

La Bucuresti, Liviu Marinel avea si el, ca economist, un salariu constant de 2-3 mii de euro. Legat de birou 10 ore pe zi, si-a dorit libertate si o afacere pe care sa o lase baiatului. Si-a spus ca poate face lejer ceea ce a vazut, in copilaria din Teleorman, in ograda bunicilor: sa creasca o turma de capre.

Si medicul veterinar, si economistul au inceput la fel: au strans toate economiile, au luat credite si au facut ipoteca pe casa. In timp, fiecare a investit cam 500.000 de euro. Acum 3 ani, Liviu a cumparat pamant in mijlocul campului, in Calarasi, sat Stefanesti. Cel mai apropiat stalp de curent era la 300 de metri distanta, dar avea de gand sa produca doar lapte, pe care sa-l vanda brut unei fabrici. A adus, in miezul verii, din Spania, 60 de capre de Murciano.

 In Calarasi, caprele s-au simtit imediat ca pe Costa del Sol. Dupa un an, au inceput sa produca exact cum spune manualul micului crescator - dublu, fata de rasele autohtone. Liviu a renuntat la serviciu; simtea ca langa paradisul verde al caprelor putea sa ridice si o fabrica proprie. Cu ce bani, dupa ce plan, de unde avea sa isi ia curent si echipamente inca nu-i era clar.

La Cluj, planul de business a fost gandit cu 2-3 ani inainte. Intai sotii Spanu au mers in Franta si au studiat, practic si pe hartie, modelul unei mici fabrici de branza. Au cumparat un teren la sosea, la o aruncatura de bat de oras, au angajat tehnolog si au cautat crescatori de la care sa ia cu cisterna tot ce produc.

Tot din Franta au importat si echipamente. Si la mana a doua, tot au costat intre 10.000 si 50.000 de euro. Doar cateva nu sunt automate.

Aveau un dosar de retete standardizate din regiunea Provence, condimente si ambalaje tot ca acolo. La inceput, tot ce faceau costa mult, iar clientii dadeau inapoi. Si mai dramatic, in pragul iernii, caprele banatene din zona au ramas fara lapte. Dupa primul an, au schimbat cutia cu un plastic simplu si au schimbat tactica. Vara colecteaza cat de mult lapte pot, ii dau cheag si o pun la congelator.

 Caprele spaniole au activitate si iarna, dar... nu produc numai lapte. Prima data, fermierul a fost lovit dur de ceasul biologic al animalelor. Chiar cand mai luase un credit, mai cumparase capre si 5-6 tapi si se apucase de constructia fabricii s-a trezit cu o droaie de iezi pe cap.

In primavara, fabrica din Stefanesti a pornit in forta. Dar... pe generator de curent. Speranta ca va primi aprobare pentru a-si pune un stalp s-a risipit. In sfarsit, a inceput sa produca. Laptele e fiert pe arzatorul de butelie si amestecat continuu cu linguroiul de lemn.

Pentru kefir si lapte batut se pune maia de la sarja cea veche. Sunt aceleasi culturi folosite si acum 2 ani de Liviu, pe cand facea singur iaurt, dupa retete gasite pe internet. Si acum, fiecare sticla de iaurt e umpluta, etichetata si capacita manual.

La Cluj, pot intra in baxuri pana la 1500 de sticle pe ora. Asta, dupa ce laptele e adus automat la 80 de grade, pasteurizat si racit. Pentru iaurt, e insamantat cu fermenti lactici selectati in laborator. Cei mai multi bani vin insa din branza. Fabrica automata a standardizat retetele, forma produselor si conservarea.

 La concurenta, fostul economist a mers pe experiment. Asa ca retetarul final e marca inregistrata. Intr-un final, in ambele fabrici s-a inchegat si afacerea. Clujenii au intrat in magazine de delicatese, apoi in magazinele mari, apoi au inceput sa exporte in Ungaria, Cehia si Slovacia.

Au lasat promovarea in seama specialistilor. Clientii au fost sedusi de tinere care ofereau zambind mostre branza pe crutoane de paine. Acum, Marcela mai face lobby doar in magazinele de delicatese.

Fostul agent de publicitate tinteste comertul de masa. Desi vinde deja in 2 retele de hipermarket si negociaza si cu a treia, periodic ia o ladita cu branza, o punga de linguri si servetele si merge in magazine.

A ajuns sa vanda iaurt si branzeturi de 15.000 de euro pe luna - o treime fata de concurentul direct - desi se limiteaza la Capitala si are, in continuare, doar 3 angajati. Intre timp, fabrica de la Cluj pregateste o linie pentru un importator din Germania.

Ambii au scazut usor pretul si si-au facut mai mult loc pe rafturi. Pana ca romanul sa isi cultive gustul pentru o branza care il cost dublu fata de telemeaua de vaca drumul e inca lung. Insa si gustul, ca si afacerile, se cultiva in timp si se invata.