Un elev amenințat cu briceagul în clasă de un coleg a obținut ordin de protecție. Ce se va întâmpla în timpul orelor

×
Codul embed a fost copiat

Violența și cazurile de bullying în școli capătă proporții. Ca să facă față unei astfel de situații, un elev în clasa a 9-a de la un liceu tehnologic din Satu Mare a obținut ordin de protecție împotriva unui coleg de clasă.

El susține că a fost terorizat o lungă perioadă de timp și recent a fost amenințat cu un briceag. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 8 luni, după ultimul incident petrecut chiar în sala de clasă în timpul pauzei dintre ore.

Elevul în vârstă de 15 ani a fost amenințat cu un briceag chiar sub ochii celorlalți colegi. Băiatul, îngrozit, le-a povestit părinților tot ce s-a întâmplat dar și ce a fost nevoit să îndure de mai mult timp. Acesta ar fi fost frecvent terorizat, umilit de către colegul de clasă și amenințat să nu povestească despre cele întâmplate.

Victima le-a mărturisit părinților că se teme să mai meargă la școală. Părinții au fost cei care au făcut plângere și au cerut ordinul de protecție. Astfel, magistrații Judecătoriei din Satu Mare au decis că elevul reclamat să păstreze o distanță de 50 m față de cel terorizat, atunci când nu se află la școală.

Citește și
scoala
Ministrul Educației: Numărul de ore alocate unor discipline ar putea fi decis în primul rând de şcoală şi elev

Pentru că cei doi sunt colegi de clasă, instanța a decis ca în timpul orelor și pauzelor să păstreze o distanță de 3 metri.

Dacă va încălca acest ordin, adolescentul violent riscă să ajungă la închisoare. Hotărârea este în primă instanță, cu drept de apel în 3 zile.

Reprezentanții liceului au transmis pentru Știrile ProTV că elevul care a cauzat probleme a fost de mai multe ori în atenția consilierilor școlari, iar de câteva zile nu a mai venit la ore.

Copiii abuzați sau agresați pot cere ajutor la linia verde 119 - Telefonul Copilului - prin apel gratuit.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Planul Roșu, activat la un liceu din Constanța, după ce un elev a pulverizat spray cu piper. 21 de copii au ajuns la spital
Planul Roșu, activat la un liceu din Constanța, după ce un elev a pulverizat spray cu piper. 21 de copii au ajuns la spital

A fost activat planul roșu de intervenție la o școală din Constanța după ce un elev a pulverizat spray iritant lacrimogen în clasă, iar mai mulți colegi s-au simțit rău.

Ministrul Educației: Numărul de ore alocate unor discipline ar putea fi decis în primul rând de şcoală şi elev
Ministrul Educației: Numărul de ore alocate unor discipline ar putea fi decis în primul rând de şcoală şi elev

Ministrul Educaţiei, Daniel David, arată că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus şcoala şi elevul.

 

Proiectul ”School Hub”. Orice elev care se simte stresat, hărțuit ori amenințat poate suna gratuit la 0374.078.078
Proiectul ”School Hub”. Orice elev care se simte stresat, hărțuit ori amenințat poate suna gratuit la 0374.078.078

Elevii care se simt stresați, hărțuiți ori amenințați pot cere ajutorul unui psiholog la un număr de telefon gratuit numit „School Hub”.

Un elev german a găsit 15.000 de euro într-un ghiveci din curtea școlii. „Nu pare să fie vorba de bani pierduți accidental”
Un elev german a găsit 15.000 de euro într-un ghiveci din curtea școlii. „Nu pare să fie vorba de bani pierduți accidental”

Un elev de 8 ani din Koln, Germania, a dat peste o sumă mare de bani în timp ce săpa în curtea școlii. Mai întâi a descoperit o bancnotă de 50 de euro, iar apoi, în total, 15.000 de euro, scrie BILD.

Un elev din București a trimis sute de mesaje de amenințare cu bombă în școli din SUA. Ce au aflat ulterior agenții FBI
Un elev din București a trimis sute de mesaje de amenințare cu bombă în școli din SUA. Ce au aflat ulterior agenții FBI

Un elev de clasa a XI-a din Capitală a ajuns ținta justiției de peste Ocean, iar un judecător federal de la New York a emis pe numele lui un mandat de arestare.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.