Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Membrii OMS au ajuns la un acord „de principiu” privind modul de gestionare a viitoarelor pandemii

Membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au ajuns la un acord „de principiu” privind modul în care ar trebui gestionate viitoarele pandemii, după trei ani de negocieri, a declarat pentru AFP co-preşedintele grupului de negociere.

Organizaţia nu a oferit imediat un comentariu oficial pentru Reuters.

Cele 194 de state membre ale OMS au purtat discuţii îndelungate asupra unui acord care ar putea spori cooperarea internaţională înainte şi în timpul pandemiilor, ca răspuns la deficienţele recunoscute în timpul crizei COVID-19.

Statele Unite, care au întârziat să se alăture negocierilor iniţiale, au părăsit discuţiile în acest an, după ce preşedintele Donald Trump a semnat în februarie un ordin executiv prin care a retras SUA din OMS şi a interzis participarea oficialilor americani la negocieri.

Acordul, deşi încă nefinalizat în detaliu, marchează un pas semnificativ spre o strategie globală comună în faţa ameninţărilor sanitare viitoare.

Citește și
Orbetello, toscana
Un oraș din Toscana este invadat de milioane de țânțari și musculițe. Locuitor: Suntem izolați ca în pandemie

Sursa: News.ro

Etichete: acord

Dată publicare: 12-04-2025 19:09

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult