Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat a înghițit cercei furați dintr-un magazin, în valoare de peste 700.000 de euro, înainte ca poliția să-l prindă

Un presupus hoț din Florida a înghițit cercei furați, în valoare de peste jumătate de milion de eur, cu doar câteva momente înainte ca poliția să-l aresteze săptămâna trecută, scrie BBC.

Poliția din Orlando îl acuză pe Jaythan Gilder, în vârstă de 32 de ani, că a mințit angajații magazinului Tiffany & Co. din Florida, pretinzând că reprezintă „un sportiv profesionist”. Acest lucru i-a determinat pe angajați să-i arate mai multe bijuterii de valoare.

Gilder ar fi furat cerceii și a fugit din magazin. Când polițiștii l-au prins mai târziu în aceeași zi, l-au observat „înghițind mai multe obiecte despre care se crede că sunt cerceii furați”, potrivit autorităților.

Bijuterii de sute de mii de dolari

Suspectul a încercat să fure două perechi de cercei în valoare totală de 769.500 de dolari (712.299 de euro), precum și un inel cu diamant, pe care aparent l-a scăpat în timp ce fugea din magazin.

Poliția a publicat ulterior o radiografie care arată un obiect străin în abdomenul unui individ. Întrebați de BBC, reprezentanții Poliției din Orlando nu au precizat dacă bijuteriile au fost recuperate.

Citește și
Bilete la concert
O grupare de infractori cibernetici a furat şi apoi a revândut sute de bilete la concerte ale lui Taylor Swift și Adele
Antecedentele suspectului

Autoritățile au declarat că Gilder a mai furat de la Tiffany & Co., comițând un jaf într-un magazin din Texas în 2022. De asemenea, el are nu mai puțin de 48 de mandate de arestare emise pe numele său în statul Colorado.

Gilder a fost acuzat de jaf cu mască și furt de mare amploare în primul grad, pentru bunuri furate în valoare de peste 100.000 de dolari. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, el este considerat nevinovat.

Sursa: BBC

Etichete: cercei

Dată publicare: 06-03-2025 14:30

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult