Unul dintre cei mai mari angajatori din România va face disponibilizări în masă. Vor fi tăieri și la alte companii
Your browser doesn't HTML5 video.
Unul dintre cei mai mari angajatori din România a anunțat că va disponibiliza în acest an 870 de persoane asta după ce compania mamă a concediat anul trecut 10.000 de angajați majoritatea din Germania.
Plecări voluntare sunt propuse și la fabrica din Mioveni unde câteva sute de angajați sunt așteptați să își dea demisia. Anul acesta, fabrica de autoturisme Dacia-Renault Mioveni are un nou program de plecări voluntare pentru aproximativ 400 de angajați. Viorel Ungureanu, lider S.A.D.: "Compania își va face calcule să plece un număr corespunzător cu cele care sunt impactate datorită automatizării și robotizării. În cadrul uzinei vehicule, cele mai imoactate sunt cele din caroserie, presaj și poate și din vopsitorie. În funcție de vechime, oamenii vor primi compensații între 24.000 de lei și 200.000 de lei dacă au lucrat peste 16 ani.
Industria auto a încetinit în 2025Iar plecările voluntare vin în contextul în care sectorul nu a avut un început de an tocmai bun. În primele patru luni ale anului, producția de autoturisme în uzinele de la Mioveni și Craiova a frânat cu peste 11% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Asociației Constructorilor de Automobile din România.
Pe porțile fabricii din județul Argeș au ieșit în jur de 100.000 de mașini și doar 77% de autoturisme au fost produse la Craiova. Producția mai mică de mașini lovește și firmele de componente.
Compania Continental a anunțat că în următorul an va renunța la aproape 900 de salariați: 640 ingineri de la divizia de automotive și 230 de salariați din fabrică. Compania a transmis că industria auto trece prin cea mai mare transformare din istoria sa, iar acest plan de restructurare are ca scop adaptarea la cerințele pieței. Cu alte cuvinte, marii producători de mașini au probleme și încearcă să se organizeze. Iar acest lucru duce concret la mai puține comenzi pentru furnizorii din România și, implicit, la concedieri în lanț. Cu o populație de peste 650.000 de locuitori, în județul Timiș, șomajul este deocamdată sub 1%. Însă numărul concedierilor aproape s-a dublat față de anul trecut. Concedieri inviduale sunt așteptate și în alte companii de profil din Timișoara, Sibiu, Brașov sau Iași. Doru Șupeală, specialist Piața Muncii: ”Va fi foarte greu pentru oamenii aceștia pentru că, în general, ei sunt localizați în orașe în care sunt mono-industriale, care depind de acest sector. Și Timișoara și Sibiu și Brașov sunt foarte concentrate pe industria auto”. Problemele globale generate de tarifele vamale impuse de istrația Trump și de presiunea resimțită pe piața europeană în urma pierderii unor cote de piață în China, au afectat semnificativ toți producătorii și furnizorii din industria auto. Ovidiu Constantin Bunget, profesor Facultatea de Economie și istrarea Afacerilor: ”Marile corporații sau orice investitor vine sau este plasat în ideea de a obține profit. Cum obții profit? maximizând veniturile și scăzând costurile. La nivel global suntem într-un context în care indistriile se mișcăși industria de automotive, pe fondul apariției automobilelor electrice, va fi afectată”. Și costurile cu forța de muncă au afectat sectorul, iar multe companii încearcă acum să își mute producția. Alin Ioaneș, CEO producător de baterii: ”România pierde rând pe rând din competitivitate. Nu avem o predictibilitate. Avem o inflație ridicată, avem o problemă în a găsi forță de muncă la un preț accesibil. Toate lucrurile astea fac ca anumiți investitori să se uite și în alte țări Măroc, Nordul Africii”. România produce 5% din totalul maşinilor înmatriculate în Uniunea Europeană, iar sectorul auto este unul dintre principalii contributori la PIB-ul țării.