Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Amal Clooney, apariție plină de eleganță la cină alături de George Clooney, Bono și soția lui. FOTO

Amal Clooney a atras toate privirile într-o rochie cu imprimeu colorat, într-o apariție chic de vară alături de soțul ei, George Clooney, la o cină selectă în New York, după premiera piesei lui de pe Broadway.

Avocata specializată în drepturile omului a arătat extrem de elegant într-o rochie vaporoasă cu imprimeu colorat, purtată la o ieșire alături de soțul ei, George Clooney, și de prietenii apropiați ai cuplului, Bono și soția acestuia, Ali Hewson, potrivit pagesix.

Rochia fără bretele, semnată Stella McCartney (1.250 de dolari), era realizată dintr-un material tip plasă, cu decupaje pe laterale. Amal Clooney a rizat ținuta de vară cu o geantă de tip clutch, neagră, sandale metalice bronz Gianvito Rossi și cercei lungi, clasici.

Citește și
George Clooney și soția sa, Amal
George Clooney și soția sa, apariție plină de eleganță la un eveniment caritabil din New York. Cum au fost surprinși. FOTO

Ca de obicei, activista a ales să-și lase părul despletit, în bucle lejere, și a impresionat cu un machiaj subtil în stil smoky eyes. Cei patru au luat cina la restaurantul Polo Bar din Midtown, după o reprezentație a piesei de teatru de pe Broadway a lui George, „Good Night, and Good Luck”.

George, zâmbitor în drum spre restaurant, a renunțat la garderoba de scenă și a ales un costum bleumarin, un tricou polo negru și o șapcă gri, acoperindu-și părul.

Sursa: pagesix.com

Etichete: amal clooney

Dată publicare: 03-06-2025 21:34

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Ultimele stiri

VEZI MAI MULTE ȘTIRI

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult